De Rossi a semnat un contract iniţial pe termen scurt până la sfârşitul sezonului 2025-26, cu opţiunea de prelungire în cazul în care Genoa evită retrogradarea în Serie B.
Fostul mijlocaş al Romei nu va fi însă pe banca de rezerve pentru meciul împotriva Fiorentinei (locul 20) de duminică, în etapa a 12-a a campionatului, deoarece a fost eliminat în ultima sa partidă ca antrenor al AS Roma.
Fiorentina tocmai şi-a concediat antrenorul, Stefano Pioli, în urma unui început de sezon catastrofal.
Acest meci este de o importanţă capitală pentru cele două cluburi, aflate în partea de jos a clasamentului.