9.3 C
Iași
6 noiembrie, 2025

ANAF a descoperit o fraudă fiscală de 55 de milioane de lei. Patru firme au emis facturi fictive pentru a evita plata taxelor

„Antifrauda ANAF a descoperit un mecanism complex prin care patru firme înrudite între ele au creat un circuit economic fals pentru a evita plata taxelor și a obține ilegal rambursări de TVA.

Prin facturi fictive s-au declarat tranzacții inexistente – de la servicii de curățenie la materiale de construcții și echipamente medicale – în valoare totală de sute de milioane de lei. În urma verificărilor riguroase ale Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), statul a reușit să blocheze rambursări ilegale de TVA de 19 milioane de lei și să instituie măsuri pentru recuperarea prejudiciului total estimat la peste 55 de milioane de lei (peste 10 milioane de euro”, informează ANAF.

Inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală – Structura Centrală (D.C.I.C.C.) au descoperit un mecanism complex de fraudă format dintr-un grup de patru societăți care au desfășurat activități ilicite cu scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale și obținerii ilegale de rambursări de la bugetul de stat.

Investigațiile au arătat că a fost creat un circuit economic artificial, prin intermediul unui palier format din trei societăți administrate inițial de persoane aflate în relație de rudenie cu administratorul firmei beneficiare a avantajelor fiscale ilegale. Ulterior, aceste firme au fost preluate de acesta și folosite pentru a derula următoarele operațiuni:

Entitatea nr. 1: a emis facturi către societatea beneficiară în valoare totală de 292,7 milioane lei (246.033.613 lei bază impozabilă și 46.746.386 lei TVA aferentă), având ca obiect punerea la dispoziție de personal pentru servicii de curățenie stradală și întreținere spații verzi.

Entitatea nr. 2: a emis facturi în valoare de 10 milioane lei (8.553.294 lei bază impozabilă și 1.625.126 lei TVA), având ca obiect materiale de construcții.

Entitatea nr. 3: a emis facturi în valoare de 22,7 milioane lei (19.121.543 lei bază impozabilă și 3.633.092 lei TVA), având ca obiect materiale de construcții și echipamente medicale.

TVA dedus ilegal și servicii fictive

Pe baza facturilor emise de entitatea nr. 1, societatea beneficiară a dedus TVA de peste 46 de milioane de lei. După inițierea verificărilor antifraudă, firma a înregistrat operațiuni de stornare cu explicația „servicii neefectuate”, în valoare de 209 milioane lei.

Facturile care nu au fost stornate, însumând 83 de milioane de lei, se refereau la presupuse servicii de curățenie și întreținere spații verzi pentru unități administrativ-teritoriale din București, la un preț artificial mărit de peste 10.000 euro/om/lună + TVA, deși firma nu avea niciun contract în derulare și nu a înregistrat venituri din astfel de activități.

Materiale de construcții și echipamente medicale fictive

Materialele de construcții au fost achiziționate inițial de entitatea nr. 2 între 2019–2022 și utilizate pentru construirea unui imobil deținut de administratorul societății beneficiare.

Echipamentele medicale au fost achiziționate de entitatea nr. 3 în perioada 2019–2021 și au fost folosite pentru dotarea unei clinici medicale administrate de persoane înrudite cu același administrator.

La finalul lui 2023, materialele și echipamentele au fost refacturate fictiv către societatea beneficiară, deși acestea fuseseră deja folosite în anii anteriori. Caracterul fals al acestor tranzacții este confirmat de procesul-verbal de recepție al lucrărilor, datat noiembrie 2022.

Prețuri umflate și datorii uriașe

Ancheta a mai arătat că valoarea materialelor de construcții a fost mărită artificial cu peste 15 milioane de lei, deși valoarea reală a lucrărilor executate era de doar 1,17 milioane lei.

Ca urmare a facturilor fictive, cele trei entități au acumulat datorii la bugetul de stat de peste 79 milioane lei, neachitate în prezent. Societatea beneficiară a solicitat rambursări și compensări ilegale de TVA în valoare de peste 32 milioane lei.

Transferuri către rude și cheltuieli de lux

După încasarea unor sume din rambursări de TVA, au fost efectuate trei transferuri în valoare totală de 20,7 milioane lei către tatăl administratorului societății beneficiare, sub pretextul achiziției unor părți sociale, urmate de retrageri în numerar.

Din conturile firmelor verificate s-au făcut plăți fără legătură cu activitatea economică, inclusiv peste 1,5 milioane lei pentru excursii externe, genți, haine, parfumuri și ceasuri de lux.

Măsuri pentru recuperarea prejudiciului

Pentru recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat, inspectorii antifraudă au instituit măsuri asigurătorii asupra tuturor activelor aparținând firmelor implicate.

DGAF continuă investigațiile și asupra altor persoane fizice și juridice care ar putea fi implicate în acest mecanism complex de fraudă fiscală.

Sursa: https://reporteris.ro/economie/fiscalitate/anaf-a-descoperit-o-frauda-fiscala-de-55-de-milioane-de-lei-patru-firme-au-emis-facturi-fictive-pentru-a-evita-plata-taxelor/

Ultimă oră

Același autor