9.3 C
Iași
5 noiembrie, 2025

Primar din Cluj reținut pentru delapidare. Ar fi plecat acasă cu un laptop și televizor cumpărate din banii instituției

Primarul din comuna Fizeşu-Gherlii, judeţul Cluj, Vasile Ioan Lup, a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de delapidare.

„Prin ordonanţa organului de cercetare penală, la data de 04.11.2025, s-a dispus reţinerea suspectului pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, faptă prev. si ped. de art. 295 alin.1 Cod penal, pe o durată de 24 de ore”, au transmis procurorii.

Potrivit acestora, în baza probelor administrate în cadrul anchetei penale, au rezultat indicii referitoare la faptul că primarul, în perioada 2022-2024, ”şi-a înşuşit pentru sine produse electronice furnizate de către Orange România S.A, constând în televizor marca LG TV Smart 4K LG şi laptop HP255G8, în valoare de 5.157 de lei”.

Acestea proveneau, potrivit anchetei, ”din subvenţii ale abonamentelor de telefonie mobilă încheiate şi achitate de către U.A.T Fizeşu-Gherlii, prin primar, fără că produsele şi servicile de telefonie să fie utilizate în vreun scop instituţional”.

Potrivit presei locale, Vasile Lup (PNL) a câştigat, în 2024, al treilea mancat de primar al comunei Fizeşu-Gherlii cun aproape 63% dintre voturi.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/primar-din-cluj-retinut-pentru-delapidare-ar-fi-plecat-acasa-cu-un-laptop-si-televizor-cumparate-din-banii-institutiei–1810211.html

Ultimă oră

Același autor