Pentru că medicii au suspectat că ar putea fi victima unui abuz, au anunțat imediat poliția și Protecția Copilului.
Imediat ce doctorii au sesizat autoritățile, s-au deschis mai multe anchete pentru a verifica ce s-a petrecut în cadrul familiei care a adoptat fetița în urmă cu opt ani. Cei de la Protecția Copilului au intervenit imediat și au transmis că, din primele verificări, adulții s-ar putea face vinovați de rele tratamente aplicate minorului. A fost cerut și un ordin de protecție și, dacă este cazul, după externare, fetița ar putea fi scoasă din familie în regim de urgență. Încă de la adopție, ea era încadrată cu un grad de handicap.
Zilele trecute, copila a fost dusă la spital chiar de către mama adoptivă. Copila avea mai multe leziuni pe corp și era slăbită, mai spun cei de la Protecția Copilului.
Între timp, cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.