8.3 C
Iași
4 noiembrie, 2025

Unul dintre cei mai mari criminali în serie din istoria umanității a murit la 84 de ani

George Banks, unul dintre cei mai mari criminali în serie din istoria umanității a murit la 84 de ani. El a împușcat mortal 13 persoane în Pennsylvania în septembrie 1982, într-unul dintre cele mai grave atacuri armate în masă din țară, pe atunci. Cinci dintre victime erau propriii săi copii.

George Emil Banks, bărbatul responsabil pentru unul dintre cele mai cumplite masacre dinPennsylvania, s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani, în Instituția Corecțională de Stat Phoenix, o închisoare de maximă siguranță. Decesul a fost confirmat de Departamentul Penitenciarelor din Pennsylvania, cauza fiind cancerul renal, potrivit dr. Janine Darby, medic legist al comitatului Montgomery.

Tragedia care avea să șocheze America s-a petrecut în zorii zilei de 25 septembrie 1982. Banks, fost militar și gardian într-un penitenciar, a deschis focul asupra a trei femei și a cinci copii – dintre care patru erau propriii săi copii – în locuința sa din Wilkes-Barre, Pennsylvania. După acest prim atac, el a ieșit în stradă și a tras asupra trecătorilor, ucigând o altă persoană și rănind-o grav pe alta, relata The New York Times. Este unul dintre cei mai maricriminali în seriedin istorie.

Îmbrăcat în uniformă militară, Banks a furat o mașină și s-a deplasat către Heather Highlands, un parc de rulote din Jenkins Township. Acolo, furia sa a continuat: i-a ucis pe unul dintre fiii săi, pe mama acestuia și pe doi membri ai familiei ei, printre care și un băiețel de doar șapte ani.

După un asediu armat de aproape șapte ore, Banks s-a predat autorităților. Potrivit publicației The Times Leader, el era înarmat cu o pușcă AR-15, armă folosită în tot acest carnagiu.

Victime și motivații tulburi

În total, Banks a ucis 13 persoane, printre care cinci dintre propriii săi copii, cu vârste între 1 și 6 ani, mai multe femei cu care avusese relații și rudele acestora. Procurorul Robert Gillespie, care a condus ancheta la acea vreme, descria scena ca fiind „un adevărat film de groază”.

George Emil Banks nu era străin de violență. În tinerețe, după ce fusese eliberat din armată, comisese o crimă în timpul unui jaf, în 1961, când împușcase mortal un hangiu neînarmat. A fost condamnat la închisoare, dar a evadat în 1964, fiind prins și condamnat din nou. În 1974, pedeapsa i-a fost comutată de guvernatorul democrat Milton Shapp, iar cinci ani mai târziu, Banks a fost eliberat condiționat.

Înainte de masacru, lucra ca gardian la un penitenciar din apropierea orașului Harrisburg, însă fusese suspendat din funcție și i se recomandase să consulte un psihiatru. Mama sa, Mary Yelland, a povestit că fiul ei era vizibil instabil psihic, dominat de obsesii și de halucinații.

Avocații lui Banks au susținut în instanță că acesta suferea de tulburări psihice severe și avea viziuni apocaliptice, crezând că este prins într-un război rasial. În timpul procesului, el însuși a afirmat că acțiunile sale au fost „culminarea a 40 de ani de ură rasială”, menționând faptul că provenea dintr-o familie mixtă, cu tată afro-american și mamă albă.

Doi copii martori, frați vitregi de 10 ani, au povestit cum s-au ascuns în timp ce Banks intra în locuința lor și își ucidea mama, sora, un băiat de 5 ani și un alt copil de 7 ani.

În urma procesului, George Emil Banks a fost găsit vinovat de 12 capete de acuzare pentru crimă de gradul întâi și unul pentru crimă de gradul trei, primind pedeapsa cu moartea.

De-a lungul anilor, Banks a refuzat tratamentele medicale și psihiatrice, a făcut greve ale foamei și a amenințat în repetate rânduri că se va sinucide. Procesul său a trecut prin numeroase etape de apel. În 2001, pedeapsa cu moartea i-a fost anulată, dar Curtea Supremă a Statelor Unite a reinstaurat-o în 2004. Totuși, în același an, Curtea Supremă din Pennsylvania a suspendat execuția și a dispus o nouă evaluare psihiatrică.

Sursa: https://www.bzi.ro/unul-dintre-cei-mai-mari-criminali-in-serie-din-istoria-umanitatii-a-murit-la-84-de-ani-5392142

Ultimă oră

Același autor