Surpriză pe scena politică: Florin Mircea, deputat PSD de Brăila și secretar al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, și-a depus oficial demisia din Parlament, invocând motive personale. Anunțul a fost transmis luni, 4 noiembrie, către Biroul Permanent al Camerei Deputaților, care urmează să ia act de decizie în următoarea ședință de plen.
„Subsemnatul Mircea Florin, deputat ales în Circumscripţia nr. 9 Brăila, vă rog să luaţi act de demisia mea, urmând să încetez activitatea la data de 07.11.2025”, se arată în documentul oficial adresat conducerii Camerei.
Florin Mircea se află la al treilea mandat de parlamentar, activând în structurile legislative ale PSD din anul 2016. În timpul carierei sale parlamentare, a fost implicat activ în domenii precum apărarea națională, infrastructura și mediul antreprenorial, fiind membru în Comisia pentru transporturi și infrastructură, precum și vicepreședinte al Comisiei pentru antreprenoriat și turism.
Demisia sa deschide o nouă perioadă de incertitudine politică în filialaPSD Brăila, însă potrivit unor surse locale, Mircea nu se retrage complet din viața publică. Există informații conform cărora ar urma să preia o funcție de conducere într-o instituție publică locală, fiind luate în calcul posturile de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie sau de director al Companiei de Utilități Publice „Dunărea”
Înainte de a păși înParlament, Florin Mircea a acumulat o experiență semnificativă în administrația locală și în domeniul economic. Timp de mai mulți ani, a fost director general al Regiei Autonome „Administrația Zonei Libere Brăila”, între 2015 și 2019, instituție cu rol strategic în dezvoltarea economică a regiunii. Începând din 2009, a fost membru în Consiliul de Administrație al acestei regii, deținând pentru o perioadă și funcția de președinte al consiliului.
Activitatea sa profesională a fost strâns legată de zona economică și administrativă a județului Brăila. A ocupat poziții-cheie în Consiliile de Administrație ale Muzeului Brăilei „Carol I” și Spitalului Județean de Urgență Brăila, contribuind la implementarea mai multor proiecte locale de dezvoltare.
Cariera sa politică a început în 2008, când a devenit consilier județean, iar ulterior a fost reales pentru un nou mandat între 2016 și 2019. Înainte de această perioadă, între 2004 și 2008, a activat ca șef de cabinet parlamentar în Senatul României, acumulând experiență în domeniul legislativ și politic.
Din punct de vedere profesional, Mircea este economist, absolvent al unei facultăți de profil, iar între anii 2002 și 2004 a lucrat în cadrul Regiei Autonome „Administrația Zonei Libere Brăila”, experiență care i-a oferit o perspectivă amplă asupra mediului economic local.
Deși motivele demisiei nu au fost detaliate, apropiați ai deputatului afirmă că acesta ar fi dorit să se implice mai activ în proiecte de dezvoltare locală și să continue activitatea administrativă începută înainte de intrarea în politică.
Biroul Permanent al Camerei Deputaților urmează să declare vacant locul de parlamentar al lui Florin Mircea, urmând ca PSD să nominalizeze un înlocuitor din lista de candidați a circumscripției Brăila.
Sursa: https://www.bzi.ro/demisie-in-parlament-deputatul-psd-florin-mircea-a-renuntat-la-mandat-5392046