12.5 C
Iași
4 noiembrie, 2025

Mașinile care nu vor mai trece de ITP! Vehicului va fi respins! Ce trebuie să facă șoferii!

Reprezentanții RAR au venit cu două scenarii principale pentru inspecția vehiculelor care aucertificatul de înmatriculare reținut. În prima situație, verificarea se realizează doar asupra subansamblelor sau sistemelor semnalate ca deficiente în raportul de control tehnic în trafic sau în dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare. Dacă aceste deficiențe sunt remediate și nu apar alte probleme vizibile, vehiculul este declarat „admis” și primește documentul justificativ.

În cel de-al doilea scenariu, dacă inspectorul identifică deficiențe suplimentare față de cele menționate inițial, legea impune reverificarea completă a vehiculului, similar cu procedura standard de inspecție tehnică periodică (ITP). În această situație, dacă noile deficiențe sunt confirmate, vehiculul nu poate fi declarat „admis”, precizează capital.ro.

„Să presupunem că un vehicul este adus la RAR pentru redobândirea CI reținut doar din cauza unor deficiențe la sistemul de iluminare și semnalizare constatate de polițistul rutier. După primul scenariu, problemele au fost remediate, inginerul RAR nu constată alte defecțiuni vizibile, iar vehiculul este declarat “admis”. După cel de-al doilea scenariu, problemele constatate în trafic au fost remediate, dar reprezentantul RAR observă că mașina prezintă presupuse neconformități ale tubulaturii de evacuare, scurgeri de ulei, modificări constructive etc. În acest caz, inginerul are obligația legală să facă verificări suplimentare și poate decide să nu declare vehiculul ca fiind “bun tehnic”, dacă presupusele deficiențe se confirmă. Prin urmare, recomandarea noastră este să acordați atenție modului în care prezentați un autovehicul la RAR atunci când solicitați verificarea tehnică în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare!”, au precizat reprezentanții RAR.

Obligatoriu pentru șoferi înainte de a merge la ITP

Înainte de a merge pentru a face ITP-ul, șoferul trebuie să se asigure că are toate documentele necesare: asigurarea obligatorie valabilă, cartea de identitate a vehiculului, cartea de identitate personală și certificatul de înmatriculare în original. La fel de importantă este și starea în care se află mașina atât pe interior, cât și pe exterior. Autovehiculul trebuie să fie curat pentru a permite o bună inspecție. La fiecare Inspecție Tehnică Periodică (ITP), vehiculele sunt supuse unei verificări riguroase, iar în cazul în care inspecția relevă probleme grave, proprietarul este obligat să le remedieze în termen de 30 de zile și să revină la service cu documentele necesare pentru o nouă evaluare. Principalele componente verificatela ITPsunt: sistemul de frânare (discuri și plăcuțe), conductele de frână, sistemul de direcție, anvelopele, caroseria pentru rugina vizibilă, toate luminile (faruri, semnalizare, lumini de frână), starea parbrizului și ștergătoarele, combustibilul și uleiul de motor, funcționarea corectă a centurilor de siguranță și a claxonului.

Legea interzice circulația cu mașina avariată mai mult de 30 de zile de la data producerii avariei, iar nerespectarea acestei reguli poate duce la pierderea dreptului de a circula pe drumurile publice cu vehiculul respectiv și la reținerea certificatului de înmatriculare.

Sursa: https://www.bzi.ro/masinile-care-nu-vor-mai-trece-de-itp-vehicului-va-fi-respins-ce-trebuie-sa-faca-soferii-5391676

Ultimă oră

Același autor