Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează astăzi un eveniment regional dedicat găsirii de soluții pentru prevenirea abandonului universitar
Acest eveniment aduce împreună experți, cadre didactice și reprezentanți ai mediului studențesc pentru a dezbate soluții concrete care pot sprijini universitățile din România în combaterea acestui fenomen.
La TUIASI va avea loc un eveniment dedicat prevenirii abandonului universitar
Astăzi, 3 noiembrie, Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași devine un spațiu al dialogului și schimbului de bune practici între experți, cadre universitare, reprezentanți ai universităților și ai federațiilor studențești. Evenimentul are loc în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – Măsuri sistemice pentruprevenirea și reducerea abandonului universitar ”, derulat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Ministerul Educației.
Scopul principal al întâlnirii este de a aduce împreună specialiștii relevanți din sistemul universitar pentru a discuta despre cauzele abandonului universitar și pentru a construi, pe baza experiențelor existente, un set coerent de măsuri ce pot fi replicate la nivel național.
Evenimentul de la TUIASI vine într-un context în care tot mai multe universități din România conștientizează importanța intervențiilor timpurii și a politicilor bazate pe date reale. Participanții vor avea ocazia să afle despre progresele recente în implementarea instrumentelor de avertizare timpurie, despre direcțiile strategice de acțiune în domeniul echității universitare, precum și despre rolul comunităților locale în sprijinirea studenților aflați în situații vulnerabile.
Proiectul, finanțat prin Fondul Social European, are un buget total de 28.075.284,77 lei, din care peste 27 de milioane provin din fonduri nerambursabile europene și naționale. Pe o durată de 36 de luni (01.08.2024 – 31.07.2027), inițiativa își propune să dezvolte instrumente de monitorizare și intervenție menite să crească accesul, retenția și rata de absolvire în învățământul superior românesc.
Trei direcții majore pentru combaterea abandonului universitar
Proiectul „Intervenții pentru învățământul terțiar” urmărește trei obiective specifice, complementare, menite să contribuie la reducerea abandonului universitar pe termen lung.
Primul obiectiv (OS1) vizează creșterea gradului de acces și absolvire a învățământului superior, prin implementarea unui instrument de avertizare timpurie. Acesta va permite universităților să monitorizeze tranziția elevilor către învățământul superior și să identifice din timpstudenții aflați în risc de abandon .
Al doilea obiectiv (OS2) are în vedere îmbunătățirea politicilor educaționale, bazând deciziile și strategiile pe date provenite din Platforma Națională de Raportare Unică în Învățământul Superior (PNRUIS). Astfel, politicile publice vor fi fundamentate pe analize concrete și actualizate, reducând decalajele și ineficiențele existente între universități.
În final, al treilea obiectiv (OS3) presupune implementarea și testarea unor măsuri concrete de combatere a abandonului universitar, evaluarea impactului acestora și extinderea celor mai eficiente intervenții la nivel național. Aceste măsuri vizează în special grupurile dezavantajate, care întâmpină dificultăți socio-economice, culturale sau educaționale în parcursul academic.
Așadar, la începutul acestei săptămâni, TUIASI va găzdui un eveniment regional dedicat găsirii de soluții pentru prevenirea abandonului universitar.