Prezentatoarea Știrilor Pro TV a transmis pe contul său de Instagram un mesaj emoționant, în care și-a arătat recunoștința pentru sprijinul medicilor și al celor care îl apreciază pe tatăl ei, mai ales după ultimele luni în care sănătatea acestuia a fost pusă la încercare.
„Azi e ziua celui mai cel Moș:)! Șeriful nostru, Domnul Esca, zis și Titi sau Giovani! Care împlinește 87 de ani! Și chiar dacă ultimele luni l-au cam pus la încercare… el e un Scorpion:)! Le mulțumesc pe această cale medicilor și întregului personal medical. Dar și tuturor celor care îl iubesc sau îl admiră și care îi transmit mereu gânduri bune! La mulți ani, TATĂ”, a scris Andreea Esca.
Postarea a strâns rapid comentarii de susținere și urări de sănătate din partea fanilor. „La mulţi ani sănătoşi, binecuvântaţi, alături de familie şi cei dragi!”, a scris unul dintre urmăritori, iar altul a completat: „La mulți ani sănătoși, cu cei dragi aproape!”.
În trecut, Dumitru Esca a dezvăluit câteva detalii mai puțin cunoscute despre parcursul fiicei sale. Inițial, el și-a dorit ca Andreea să studieze la Academia de Studii Economice din București, considerând că astfel i-ar fi asigurat un viitor stabil.
„Ei, am dibuit-o să văd ce îi place. Și am văzut că nu prea îi plac multe. Atunci tocmai venise Revoluția și zic ‘Du-te la economiști acolo, la ASE’. Și s-a dus! S-a dus unde i-am spus, dar nu a intrat. Am fost supărat până am văzut că și-a făcut loc după aia la o facultate de jurnalism. Nu eram încântat. Mai erau și alte secții pe acolo și am crezut că se duce la altă secție. Ea s-a dus unde a vrut și după aia am susținut-o”, a povestit tatăl jurnalistei la PRO TV în emisiunea La Măruță.
De asemenea, el a rememorat cu umor copilăria Andreei: „Avea o gașcă aici în sat, veneau pe la 2 acasă, chiar dacă aveau 12, 13 ani. O lăsam în pace. Aveau de umblat, de furat cartofi, roșii de pe câmp”.
Andreea Esca, dezvăluiri despre cei doi copii ai săi, Alexia și Aris
Formând un cuplu de peste două decenii, Andreea Esca și Alexandre Eram au reușit să-și păstreze căsnicia solidă, chiar dacă provin din medii culturale diferite. Cei doi s-au cunoscut la finalul anilor ’90 și, în ciuda contrastelor dintre universurile lor, au construit o relație durabilă și un model familial de admirat.
Împreună au doi copii deja adulți – Alexia și Aris Eram. Cei doi frați s-au remarcat ca o echipă carismatică în competiția Asia Express, unde au cucerit publicul prin naturalețea și complicitatea lor. Potrivit mamei lor, relația frumoasă pe care o au și maturitatea de care dau dovadă sunt rezultatul unei educații bazate pe coerență și colaborare între părinți.
Sursa: https://www.bzi.ro/andreea-esca-mesaj-emotionant-pentru-tatal-ei-ce-i-a-transmis-de-ziua-lui-5390392