Pe de o parte, executivul condus de Ilie Bolojan a convocat miercuri Consiliul Național Tripartit. Acolo s-au discutat măsuri privind salariul minim și tichetele de masă. După ore de negocieri, s-a ajuns la un singur consens: majorarea tichetelor de masă de la 40 la 50 de lei pe zi, începând cu 1 ianuarie 2026. În rest, niciun acord privind salariul minim brut pe economie, care rămâne la nivelul actual de 4.050 de lei.
„Având în vedere argumentele analizelor economice, este foarte probabil ca salariul minim brut pe țară garantat în plată să rămână și anul viitor la nivelul din acest an”, a transmis Bolojan, arată comunicatul Guvernului.
Sindicatele au venit la discuții cu mai multe variante de calcul, propunând ca salariul minim să reprezinte între 47% și 52% din salariul mediu brut — adică între 4.300 și 4.800 de lei. Patronatele, în schimb, au cerut prudență, și au invocat presiunea pe costurile de producție, riscul de concedieri și impactul bugetar. Guvernul a ales, pentru moment, să amâne decizia.
Ce face Germania
În tot acest timp, Guvernul Germaniei a decis să ridice din nou nivelul salariului minim. În prezent, salariul minim german este de 12,82 euro pe oră, dar va crește la 13,90 euro începând cu 1 ianuarie. Astfel, urmează să ajungă la 14,60 euro din 2027.
