8.9 C
Iași
31 octombrie, 2025

Inspector antifraudă din Bucureşti, reţinut de DNA pentru luare de mită

DNA anunţă, joi seară, reţinerea lui Marin Marius-Eduard, la data faptelor inspector antifraudă în cadrul A.N.A.F. – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

„La data de 31 octombrie 2025, inculpatul va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile la Tribunalul Bucureşti, a transmis DNA, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, de asemenea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, faţă de următorii inculpaţi:

ISTRATI BOGDAN, la data faptelor şef serviciu în cadrul A.N.A.F. – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi dare de mită,

AURICĂ COSTICĂ, inspector antifraudă în cadrul A.N.A.F. – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită,

IONESCU VALENTIN-GEORGE, inspector antifraudă în cadrul A.N.A.F. – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

În plus, au fost plasaţi sub control judiciar E.T. şi M.A.G., administratori ai unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea a două infracţiuni de cumpărare de influenţă, dar şi Z.T. şi L.D, administratori ai altei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată (două acte materiale),

„În luna noiembrie 2024, o echipă formată din inculpaţii Aurică Costică şi Marin Marius-Eduard, inspectori antifraudă în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală (D.R.A.F.) Bucureşti, a efectuat un control la o societate comercială cu activitate în transportul alternativ de persoane, administrată în fapt de inculpaţii E.T. şi M.A.G, în urma căruia s-au constatat o serie de nereguli. La solicitarea inculpaţilor E.T. şi M.A.G., în vederea sustragerii de la răspundere penală, formulată prin intermediar, o persoană din cadrul D.R.A.F. Bucureşti le-ar fi promis că va interveni la inculpatul Istrati Bogdan, şeful serviciului care îi avea în subordine pe inspectorii Aurică Costică şi Marin Marius-Eduard”, arată DNA în comunicat.

Potrivit documentului citat, în cursul lunii noiembrie, inculpatul Istrati Bogdan ar fi promis că, în schimbul sumei de 9.000 de euro, i-ar putea determina pe cei doi inspectori din subordine, inculpaţii Aurică Costică şi Marin Marius-Eduard să soluţioneze activitatea de control într-un mod favorabil, în sensul de a nu întocmi o sesizare penală cu privire la neregulile constatate.

„În virtutea înţelegerii cu inculpatul Istrati Bogdan, în perioada imediat următoare, persoana respectivă din cadrul D.R.A.F Bucureşti le-ar fi pretins, la rândul său, prin intermediar, inculpaţilor E.T. şi M.A.G, suma de 75.000 de lei, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra colegilor săi, respectiv inspectorii antifraudă care efectuau controlul la societatea respectivă şi că îi va determina pe aceştia să soluţioneze activitatea de control într-un mod favorabil, în sensul de a nu se întocmi o sesizare penală cu privire la neregulile constatate, iar la data de 02 decembrie 2024, prin acelaşi intermediar şi în scopul mai sus menţionat, ar fi primit de la cei doi suma pretinsă în cuantum de 75.000 de lei”, au mai anunţat procurorii.

Aceştia precizează că, la data de 3 decembrie 2024, inculpatul Istrati Bogdan ar fi primit suma de 45.000 lei, pretinsă anterior, iar în cursul lunii decembrie 2024, a remis mai departe, suma de 20.000 lei, inculpaţilor Aurică Costică şi Marin Marius-Eduard (câte 10.000 lei fiecăruia), în scopul finalizării controlului efectuat la societatea menţionată, fără a se formula o sesizare penală.

„Într-un context diferit, în cursul lunii septembrie 2025, la un control iniţiat de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti din cadrul A.N.A.F. la societatea administrată de inculpaţii Z.T. şi L.D., s-a constatat că, la depozitele deţinute de societatea respectivă, exista un plus de marfă, raportat la documentele contabile, în valoare de 160.000 lei. În consecinţă, depozitele respective au fost sigilate. În perioada sfârşitul lunii septembrie – 3 octombrie 2025, inculpaţii Z.T. şi L.D., prin intermediul inculpatului Z.J. şi al inculpatului Ionescu Valentin-George, inspector antifraudă, i-ar fi promis suma de 5.000 euro unui alt inspector antifraudă (coleg al ultimului menţionat), iar la data de 08 octombrie 2025, i-ar fi remis acestuia suma de 25.000 lei (echivalent a 5.000 euro), în legătură cu neîndeplinirea unui act care intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a finaliza într-un mod favorabil controlul efectuat la societatea respectivă”, explică procurorii.

Pentru a urgenta desigilarea depozitelor, la data de 13 octombrie 2025, administratorii firmei i-ar mai fi remis aceluiaşi inspector antifraudă, în mod direct, suma de 10.000 lei.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

Sursa: https://reporteris.ro/actualitate/justitie/inspector-antifrauda-din-bucuresti-retinut-de-dna-pentru-luare-de-mita/

Ultimă oră

Același autor