14.8 C
Iași
29 octombrie, 2025

Pensiile vor întârzia câteva zile în luna noiembrie. Când vor fi plătite indemnizațiile de creștere a copilului și de handicap

Astfel, livrarea pensiilor în numerar – adică pentru cei aproximativ 2,3 milioane de pensionari care primesc banii prin poștaș – va începe luni, 3 noiembrie 2025, și se va desfășura până pe 15 noiembrie, conform calendarului obișnuit. Primele sume vor ajunge la beneficiari cel mai probabil începând de marți, 4 noiembrie, potrivit comunicatului CNPP.

Persoanele care nu vor fi găsite acasă la momentul vizitei poștașului își vor putea ridica banii de la oficiul poștal de care aparțin, în termen de două zile lucrătoare. După expirarea acestui termen, sumele neîncasate se întorc la Casa Județeană de Pensii.

Pe de altă parte, cei 2,6 milioane de pensionari care primesc pensia pe card nu vor fi afectați de această întârziere. Transferurile bancare se vor face pe 12 și 13 noiembrie 2025, așa cum prevede procedura standard.

Când vor fi plătite alocațiile și indemnizațiile sociale în noiembrie

Pe lângă pensii, CNPP și Ministerul Muncii au anunțat calendarul complet al plăților sociale pentru luna noiembrie. În a doua săptămână a lunii, părinții vor primi în conturi alocațiile de stat pentru copii și indemnizațiile de creștere a copilului. Conform noilor valori din 2025, alocațiile sunt următoarele:

Indemnizațiile de creștere a copilului vor fi virate în data de 7 noiembrie 2025, cu mențiunea că în unele situații acestea pot fi reduse cu până la 10%, în funcție de abaterile declarate de beneficiari sau de verificările în curs.

De asemenea, indemnizațiile pentru persoanele cu handicap – adulți și copii – vor fi plătite pe 13 și 14 noiembrie 2025, potrivit programului anunțat de Ministerul Muncii.

Cum primesc pensionarii din străinătate pensia din România

Pensionarii români care locuiesc în străinătate își pot încasa pensia din România prin intermediul unui mandatar, în baza unei procure speciale. Aceasta trebuie depusă la casa teritorială de pensii din zona de domiciliu a mandatarului sau de la ultimul loc de asigurare al titularului.

Procura trebuie autentificată la o misiune diplomatică sau la un oficiu consular al României ori la un notar public, în funcție de țara de reședință. În cazul în care documentul este emis în străinătate, este necesară apostilarea conform Convenției de la Haga din 1961 și traducerea legalizată în limba română.

Documentul trebuie să conțină datele titularului și ale mandatarului, scopul clar al împuternicirii, precum și mențiunea că mandatarul își asumă obligațiile titularului, inclusiv informarea autorităților în cazul unor schimbări de situație. Procura este valabilă cel mult 18 luni de la data autentificării.

Așadar, pensionarii care primesc banii în numerar vor trebui să aibă puțină răbdare în luna noiembrie, întrucât plățile vor începe abia pe 3 ale lunii. În schimb, cei care încasează pensia pe card nu vor fi afectați, iar alocațiile, indemnizațiile de creștere a copilului și cele pentru persoanele cu handicap vor fi achitate conform programului obișnuit. Autoritățile dau asigurări că toate sumele vor fi plătite integral până la jumătatea lunii.

Sursa: https://www.bzi.ro/pensiile-vor-intarzia-cateva-zile-in-luna-noiembrie-cand-vor-fi-platite-indemnizatiile-de-crestere-a-copilului-si-de-handicap-5387348

Ultimă oră

Același autor