Se împlinesc 8 ani de când scena teatrului românesc este mai săracă. Pe data de 23 noiembrie 2017, Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani. Cum a ajuns să arate acum mormântul de la Cernica a celei numite marea doamnă a comediei?
Au trecut 8 ani de când Stela Popescu nu mai este printre noi. Actrița a murit pe data de 23 noiembrie 2017 după ce a suferit un accident vascular cerebral (AVC). După 12 ore de la deces, trupul neînsuflețit a fost găsit în casa ei din București de către fiica sa adoptivă, Doina Maximilian.
Cum arată mormântul Stelei Popescu de la Cernica
Vestea că marea actriță a încetat din viață a căzut ca un trăsnet peste cei care au cunoscut-o și au apreciat-o. Stela Popescu a fost înmormântată cu onoruri militare la cimitirul Cernica, acolo unde prietenii, familia și colegii de scenă merg adesea pentru a se reculege și pentru a-i aprinde o lumânare.
Acum, la 8 ani de la moartea sa, imaginea mormântului ei reflectă perfect aprecierea, respectul și atașamentul celor rămași în viață. Locul de veci este îngrijit (cu excempția momentelor în care vântul nu face ravagii) plin de flori artificiale și naturale, dar și candele, semn că marea actriță de comedie continuă să trăiască în amintirile celor care dragi.
Crucea mormântului este decorată cu o panglică tricoloră, iar pe piatra funerară se află un tablou cu o fotografie a actriței, dar și o mulțime de lalele roșii, simbolizând dragostea pentru florile sale preferate. Stela Popescu își doarme somnul de veci lângă părinții săi, Vasile și Valentina Popescu, dar și alături de umoristul Puiu Maximilian, soțul și marea ei dragoste.
Stela Popescu a fost căsătorită de două ori, însă fericirea supremă a cunoscut-o alături de Puiu Maximilian. S-au cunoscut în anul 1969, atunci când actrița era căsătorită cu primul ei soț, actorul și regizorul Dan Puican. Între Stela Popescu și Puiu Maximilian a fost dragoste la prima vedere așa cum chiar ea avea să declare câțiva ani mai târziu.
”Am simțit atunci că fără el nu mai pot continua. Eu aveam 33 de ani când ne-am cunoscut, iar Mihai 35. Dragostea este o chimie inexplicabilă, dar pot spune că era teribil de inteligent, îmi inspira încredere și avea un simț al umorului foarte dezvoltat.”, spunea actrița despre momentul în care și-a întâlnit marea
După 8 ani de relație, actrița a decis să divorțeze de Dan Puican și să își urmeze drumul, fără regrete, alături de dragostea vieții sale. Cei doi au fost căsătoriți timp de 30 de ani și au avut împreună o fiică adoptată, o nepoată de a umoristului, Doina Maximilian. În 1998, Puiu Maximilian moare în urma unei lupte cu o formă de cancer, lăsând în sufletul actriței o durere de nedescris.
”Între noi a fost mai mult decât o căsătorie. Ştiu că se spune de suflete pereche, dar e adevărat. El nu se culca până nu veneam eu, indiferent la ce oră. Şi se trezea dimineaţa. El lucra de dimineaţă, la 6.30 îi duceam cafeluţă şi nu mai intram acolo să-l întrerup. (…) Am o prietenă care a venit să mă încurajeze după ce s-a prăpădit Puiu. Şi îi zic «lasă că viaţa şterge», dar ea mi-a zis: «nu, viaţa calcă». Îţi dai seama ce diferenţă. Durerea aia nu pleacă niciodată din tine“, declarat Stela Popescu.