4.3 C
Iași
10 ianuarie, 2025

Pediatrii din Iaşi cer interzicerea petardelor după ce 30 de copii au ajuns la urgenţe de sărbători

Zeci de copii au fost mutilaţi de petarde la Iaşi în perioada sărbătorilor.

Este vorba de 30 de copii, cu vârste între 7 şi 18 ani.

Aceştia s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

„Începând cu data de 24 decembrie până în prezent, în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului nostru s-au înregistrat 30 de pacienţi cu leziuni traumatice provocate de explozia petardelor. Vârsta pacienţilor a fost predominant peste 11 ani până la 18 ani, dar au fost şi doi pacienţi de şapte şi, respectiv opt ani. Pacienţii prezentau leziuni de tip arsură, în special la nivelul mâinilor şi la nivel cranio-facial, asociat în unel cazuri cu leziuni musculare şi osoase. Unii pacienţi au avut leziuni foarte grave, leziuni mutilante”, a declarat pentru Europa FM purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, medicul Cătălina Ionescu.

Medicii din Spitalului „Sfânta Maria” afirmă totodată că nu este suficientă mediatizarea acestor situaţii, ci ar trebui ca atât poliţia, cât şi politicienii să adopte măsuri privind interzicerea comercializării petardelor.

Peste 120.000 de persoane au semnat o petiţie prin care iniţiatorii cer interzicerea totală a comercializării şi folosirii petardelor şi a artificiilor de către persoanele fizice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/pediatrii-din-iasi-cer-interzicerea-petardelor-dupa-ce-30-de-copii-au-ajuns-la-urgente-de-sarbatori-22637196

Ultimă oră

Același autor