0.3 C
Iași
22 decembrie, 2024

Alexandru Muraru (PNL): Este necesară intervenţia imediată a Poliţiei şi a Parchetului pentru orice atac la viaţa privată a jurnaliştilor. Această formă de hărţuire este, de fapt, o instigare la violenţă

ieri, 20:22

Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, susţine că este necesară intervenţia Poliţiei şi a Parchetului pentru orice atac la viaţa privată a jurnaliştilor, făcând totodată un apel pentru protejarea acestora de grupurile politice fasciste şi neolegionare din Parlament.

„Este necesară intervenţia imediată a Poliţiei şi a Parchetului pentru orice atac la viaţa privată a jurnaliştilor din România. Această formă de hărţuire este de fapt o instigare la violenţă, iar lipsa de reacţie promptă a autorităţilor în astfel de cazuri nu va face decât să normalizeze astfel de fenomene. Toti jurnaliştii sunt consideraţi avertizori publici şi ei trebuie protejaţi prin intervenţie imediată a instituţiilor competente”, a scris liberalul Alexandru Muraru, într-o postare pe Facebook.

Totodată, el a făcut un apel public la solidaritate şi la măsuri de protejare a jurnaliştilor de de „grupurile politice fasciste şi neolegionare din Parlament”.

„Hărţuirea publică a jurnaliştilor şi a familiilor acestora capătă, zilele acestea, proporţii extrem de periculoase, cu ameninţări până la integritatea fizică. Inclusiv demnitari şi lideri politici de factură extremistă şi neolegionară ai SOS şi AUR nu se mai ascund în spatele interlopilor şi o fac în mod personal, fără frică de lege. (…) Cazul de astăzi în care Şoşoacă, însoţită de un infractor căutat pentru trafic de droguri, şantaj, ameninţare, bătăi şi alte violenţe, hărţuiesc în mod deschis pe holurile Parlamentului jurnalişti au unor televiziuni, este revoltător şi trebuie să aibă urmări imediate. Mai departe, gestul parlamentarului AUR George Becali de a lua microfonul din mână unei jurnaliste care l-a întrebat care e diferenţa între o lege organică şi o lege ordinară arată mult grobianism, o profundă lipsă de educaţie şi o lipsă de respect pentru meseria de jurnalism. Este incredibil cum astfel de figuri politice populează listele SOS şi AUR, fără o minimă verificare de background moral şi psihologic”, a mai afirmat Alexandru Muraru.

El consideră că ar trebui să existe un embargo solidar al mass-mediei pentru ca cei care incită la ură şi la violenţă să nu mai aibă acces la televiziuni şi radiouri.

„Un astfel de cordon sanitar este necesar pentru a proteja libera exprimare şi libertatea presei în faţa unui val extremist împins dinspre Federaţia Rusă şi promovat de actori locali care acţionează împotriva ţării noastre”, a adăugat Muraru.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) sesizează Parchetul General cu privire la agresiunea comisă astăzi de către Diana Şoşoacă asupra echipei Antena 3, a anunţat vineri vicepreşedintele CNA Valentin Jucan.

Totodată, CNA a transmis un apel prin care solicită „protejarea jurnaliştilor de mesaje agresive şi de instigare la ură”.

Makaveli, influencerul care i-a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu pe TikTok, a însoţit-o, vineri, pe lidera partidului S.O.S. România, Diana Şoşoacă, în Parlament. Împreună cu alţi parlamentari ai partidului, Şoşoacă şi Makaveli au întrerupt transmisiunea în direct de la Antena 3 CNN şi au strigat după jurnalistă ”De ce nu mai faceţi interviuri?”, confom Hotnews.

Parlamentarii S.O.S. România au făcut scandal pe holurile parlamentului, Makaveli şi Diana Şoşoacă ţipând la o jurnalistă de la Antena 3 CNN ”Unde e Gâdea?”, ”De ce nu mai luaţi, doamnă, interviuri?”, ceilalţi parlamentari anunţând-o pe Şoşoacă că au întrerupt transmisiunea în direct a televiziunii.

Sursa: https://www.news.ro/politic-intern/alexandru-muraru-pnl-este-necesara-interventia-imediata-a-politiei-si-a-parchetului-pentru-orice-atac-la-viata-privata-a-jurnalistilor-aceasta-forma-de-hartuire-este-de-fapt-o-instigare-la-violenta-1922402220252024122021875222

Ultimă oră

Același autor