-0.8 C
Iași
22 decembrie, 2024

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au DESCINS la Primăria Municipiului Iași

Publicat: 11/12/2024, 11:25

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins la Primăria Municipiului Iași. Vizat ar fi primarul Mihai Chirica care ar fi achiziționat tone de cărbune la suprapreț.

Anchetatorii consultă o serie de documente cu privire la două dosare penale, ambele în legătură cu achiziții necesare sistemului de termoficare, respectiv combustibilul necesar funcționării sistemului.

Potrivit ZDI, documentele au fost solicitate de la Direcția Tehnică și cea Economică.

„Au venit dimineaţa, au solicitat documentele pentru reţeaua de termoficare din 2021-2022, li s-au pus la dispoziţie şi cu asta basta. Nu au fost percheziţii, nu au fost sigilate birouri, nu au fost angajaţii luaţi la întrebări, doar o procedură normală într-o anchetă ce probabil o au. Nu pot da detalii ca nu am cum. Nu am participat la discuţii”, a transmis Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Cezar Baciu a acordat votul favorabil către primarul Chirica. În prezent, Cezar Baciu este director adjunct la Termo Service, operatorul care se ocupă de termoficare. În iarna anului 2022-2023, Primăria a cheltuit 235 de milioane de lei pentru producerea agentului termic și a încasat doar 130 de milioane de lei.

Primarul Mihai Chirica ar fi cumpărat cărbune de la furnizorul Vitol, în anul 2022. Atunci, el a plătit 414 dolari pe tonă, un preţ de cinci ori mai mare. Edilul a dat de curând în judecată compania, după ce şi-a dat seama că a fost păcălit cu circa 71 milioane de euro.

Conform BZI, primăria Iaşi a plătit în prima instanţă un avans de 16 milioane, iar mai apoi 33 de milioane de euro pentru circa 80.000 de tone de cărbune, însă Mihai Chirica nu are documentele originale care atestă provenienţa. De asemenea, 500.000 de dolari au fost daţi de Primărie, însă huila nu a fost livrata. Totodată, edilul a achitat certificate CO2 de 22 milioane de euro pentru poluare.

CITEȘTE ȘI:

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017.

Între

Urmărește Gândul.ro pe

Antena 3

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Actualitate –

11 Dec, 13:11

11 Dec, 13:09

În opoziție –

11 Dec, 13:05

Ultima oră

Știri –

11 Dec, 12:54

11 Dec, 12:45

11 Dec, 12:37

Sursa: https://www.gandul.ro/justitie-2/procurorii-directiei-nationale-anticoruptie-au-descins-la-primaria-municipiului-iasi-20378101

Ultimă oră

Același autor