0.3 C
Iași
26 decembrie, 2024

Nelu Tătaru anunță că își deschide cabinet medical privat, deoarece nu poate opera în spital

Sursa foto: Nelu Tătaru

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, anunță că își va deschide un cabinet medical privat de chirurgie, pentru că, din cauza anchetei DNA, nu poate opera în Spitalul din Huși.

„Nu cred că am fost sau sunt un pericol public, astfel încât să nu-mi pot face meseria, iar cei mai afectați sunteți voi, pacienții mei. (…) Așa cum știți, județul Vaslui nu are o clinică medicală privată chirurgicală în care să pot opera în acest moment, iar dacă nu voi reuși să mă întorc la spital voi încerca să-mi deschid un cabinet privat. Pentru că problemele de sănătate nu întreabă când să apară, nu țin cont de statut și nu suportă amânare”, spune, pe Facebook,

Tătaru spune că a demarat procesul de deschidere a unui cabinet de consultații, începând cu luna decembrie.

„Nu este ușor, nu îmi este ușor, însă în domeniul medical nu există improvizații. Profesionalismul și seriozitatea sunt esențiale și mă ghidează în fiecare zi, de aceea îmi voi continua cu dedicare misiunea în domeniul medical”, mai spune Tătaru.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins luni, ca nefondată, plângerea depusă de fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, împotriva măsurii controlului judiciar impusă de Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași. Decizia este definitivă.

Procurorii din cadrul DNA Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 4 noiembrie 2024, faţă de Nelu Tătaru, medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huşi. Tătaru este acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Nelu Tătaru trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care cea de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală şi obligaţia de a nu exercita profesia de medic în cadrul niciunei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/politica/nelu-tataru-cabinet-medical-privat-spital-981450.html

Ultimă oră

Același autor