1.3 C
Iași
30 decembrie, 2024

Îmbulzeală și nervi la hramul Sfintei Parascheva. Țipetele și îmbrâncelile au luat locul smereniei: „Ne omoară aici!”

Record de credincioși la racla Sfintei Parascheva. Peste 200.000 de pelerini s-au închinat la sfintele moaște, iar oamenii au așteptat chiar și câte 20 de ore la rând, ca să ajungă la raclă. Credincioșii și-au testat răbdarea și la Sfânta Liturghie, acolo unde au fost prezenți mai mulți oameni decât au estimat autoritățile, așa că s-au creat momente de tensiune. Pelerinii s-au îmbrâncit să iasă din mulțime.

Slujba specială pentru hramul Sfintei Parascheva a fost oficiată în aer liber, de zeci de preoți și înalți prelați. Aproximativ 35 de mii de credincioși au participat la slujbă, mult peste estimările autorităților, care se așteptau la 25 de mii de enoriași. Îngrămădiți în curtea bisericii, de la smerenie până la scandal a fost doar în pas. Liniștea liturghiei a fost perturbată de țipetele oamenilor prezenți la slujbă, care voiau să iasă din mulțime.

„Uite ce e aici! Ne omoară aici! Dați telefon la ăștia care ne conduc! Da’ ne omoară aici la slujbă? Uite ce-i aici!”, spune din mulțime o femeie

„Ia, uite! Moare femeia! Dați-vă, doamnă, așa, că mă lasă pe mine! Gata, că mă ia crizele! Hai, că faci aici! Trec! Am un copil! Și-mi moare mie copilul și nevasta! Gata, gata, că… Hai, mă, încoace!”, spune exasperat de situație un bărbat.

„Iertați-ne! Iertare!”, se scuză o femeie care vrea să iasă din mulțime.

Îmbulezeală a fost și la cantina catedralei, acolo unde 100 de mii de sarmale au fost împărțite credincioșilor.

„Carne de vită, carne de porc, orez, condimente și bună dispoziție!”, spune una dintre voluntare.

„În fiecare an vin în ultima perioadă, sunt foarte bune sarmalele, sunt extraordinare!”, exclamă un credincios.

„Sunt foarte bune. Ne-o plăcut, gospodine. Foarte frumos!”, spune o femeie.

„E foarte frumos organizat, sarmalele bune”, e de părere un alt pelerin.

În tot acest timp, zeci de mii de oameni așteptau, la rând, să ajungă la racla cu sfintele moaște. Această femeie a venit tocmai din Satu Mare să îngenuncheze în fața Sfintei Parascheva. Spera să prindă și sfânta liturghie, însă nici după aproape 20 de ore nu ajunsese la raclă.

„Am reușit s-o ascultăm, că nu am participat, ca să zicem, acolo, dar a fost minunat. N-a fost ușor, trecem peste toate, că bucuria întâlnirii cu Cuvioasa va fi cea mai importantă”, spune femeia.

Zecii de mii de pelerini și-au petrecut noaptea în frig, înaintând cu greu spre baldachinul în care au fost așezate sfintele moaște.

„Trebuie să recunosc că a fost destul de greu. Obositor, însă mă simt foarte împlinită și cred că ne simțim foarte împliniți c-am ajuns și ne-a împuternicit Dumnezeu să putem rezista până acum prin frig, că a fost și foarte frig, cu oboseală, cu dureri de picioare, dar, din fericire, am ajuns cu bine”, povestește o femeie.

„Mă simt fericit că am reușit să ajung până aici și am reușit să parcurgem tot acest drum”, spune un tânăr pelerin.

„A fost un pic frig, dar am reușit. Sunt mulțumită sufletește, că n-am reușit până acum”, susține o femeie.

„Greu, dar e foarte bine că am reușit să ajungem până aici. E o mare fericire!”, exclamă o altă femeie.

Racla cu sfintele moaște va rămâne în curtea Catedralei până în momentul în care toți credincioșii veniți în Iași vor reuși să se închine.

Reporter: Ligia Pricopi

Operator: Mihai Boaru

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/imbulzeala-si-nervi-la-hramul-sfintei-parascheva-tipetele-si-imbrancelile-au-luat-locul-smereniei-ne-omoara-aici-2968343

Ultimă oră

Același autor