Primarul Iașului, Mihai Chirica, chemat la DNA în dosarul „Păcura”

Procuroriiinvestighează dispariția a peste 500 de tone de păcură din stocurile CET II Holboca, combustibil aflat în custodia autorităților locale. Valoarea estimată a cantității lipsă depășește 2 milioane de lei. Ancheta vizează și decizia prin care această sumă ar fi fost plătită către Rezervele Statului, pentru a acoperi lipsa, dar și documentele întocmite ulterior pentru a justifica situația.

Cazul a ieșit la iveală în 2022, când statul român a vrut să trimită păcură către Republica Moldova. Atunci s-a constatat că o parte din combustibil nu mai corespundea, fiind în mare parte amestecat cu apă. Verificările ulterioare au arătat că din depozite lipseau peste 500 de tone de păcură.

Potrivit informațiilor din dosar, primarulMihai Chirica ar fi aprobat plata a peste 2 milioane de lei pentru a acoperi această lipsă. Ulterior, ar fi fost întocmite documente care să arate că păcura a fost consumată, însă aceste acte au fost contestate.

Controlul Curții de Conturi a descoperit neconcordanțe, iar documentele au fost anulate, Primăria încercând ulterior să recupereze banii în instanță.

La scurt timp după, mai mulți angajați din Primăria Iași și din sistemul de termoficare au fost chemați la audieri. Printre cei vizați se afla șiAlin Aivănoaei , directorul Termo Service, alături de alți responsabili din domeniu.

Sursa: https://www.bzi.ro/primarul-iasului-mihai-chirica-chemat-la-dna-in-dosarul-pacura-5519995

Ultimă oră

Același autor