* marea problemă a regiunii nu este doar că salariile sunt mai mici, ci faptul că ele cresc prea lent pentru a recupera terenul pierdut * este exact genul de situație în care matematica devine nemiloasă: dacă pornești mai jos și crești mai încet, nu vei ajunge niciodată din urmă coloana * salarii mici înseamnă consum redus, consum redus înseamnă interes scăzut pentru investiții, iar investiții puține înseamnă mai puține locuri de muncă bine plătite
Tabloul salarial al României din 2026 este unul care nu doar că îngrijorează, ci aproape șochează prin claritatea lui: nord-estul rămâne, din nou, în urma tuturor. Nu cu puțin și, din păcate, nu temporar. Mai degrabă structural.
În Iași, unul dintre cele mai importante centre urbane ale regiunii, salariul mediu net a urcat timid în ultimul an, de la 5.159 lei la 5.295 lei. O creștere de doar 2,64%. Sub media națională de 5.518 lei net lunar. Sub ritmul necesar pentru a recupera decalajele. Sub așteptările unei populații care vede, compară și înțelege perfect unde se află.
Dacă Iașul, cu toate avantajele sale – universități, sector IT, dezvoltare imobiliară – abia reușește să țină pasul, imaginea din restul regiunii devine și mai apăsătoare.
La, situația devine îngrijorătoare. După ani de creștere accentuată, salariul mediu net al băcăuanilor a scăzut în ultimul an cu 3,1%, până la 4.573, dar județul rămâne pe locul al doilea, după Iași, în topul salariilor din regiune.
În, creșterea este aproape invizibilă: +1,42%. În, +0,92%. În, +0,1% este, practice, o stagnare. Asta în timp ce, în alte colțuri ale țării, lucrurile se mișcă într-un ritm complet diferit.
În, salariile medii cresc spectaculos, cu peste 9%, la 5.750 lei net lunar. În, veniturile rămân la un nivel greu de atins pentru restul țării – 70.73 lei net. În, diferența nu doar că se menține, ci continuă să crească, ajungând la 6.532 lei net lunar. Nu mai vorbim despre un decalaj, ci despre o ruptură economică.
Problema nu este doar că salariile sunt mai mici în nord-est. Problema este că ele cresc prea lent pentru a recupera terenul pierdut. Este exact genul de situație în care matematica devine nemiloasă: dacă pornești mai jos și crești mai încet, nu vei ajunge niciodată din urmă.
Aceasta este realitatea crudă pe care o arată datele. O regiune întreagă care nu doar că este în urmă, dar care riscă să rămână acolo pe termen lung.
Consecințele nu sunt abstracte, ci concrete și vizibile. Salarii mici înseamnă consum redus. Consum redus înseamnă interes scăzut pentru investiții. Investiții puține înseamnă mai puține locuri de muncă bine plătite.
Și astfel se închide cercul. Un cerc vicios din care regiunea nu pare să poată ieși fără intervenții majore. Fără infrastructură, fără proiecte strategice, dar mai ales fără o schimbare reală de ritm.
Iași este adesea văzut ca locomotiva regiunii. Dar cifrele arată că această locomotivă nu are suficientă forță pentru a trage după ea întreaga Moldovă. Există dezvoltare, există investiții, dar ritmul este insuficient pentru a schimba radical imaginea de ansamblu. Este ca și cum orașul aleargă, dar cu o greutate legată de picioare.
Datele conturează tot mai clar o realitate: România funcționează în două viteze. O parte a țării accelerează, atrage investiții, crește rapid, cealaltă încearcă să țină pasul, dar este constant trasă înapoi de lipsa infrastructurii, de investiții insuficiente și de politici care nu reușesc să reducă diferențele. Nord-estul se află, din nou, în această a doua categorie.
Pentru oamenii din această regiune, problema nu mai este doar nivelul salariilor. Este sentimentul că, indiferent cât muncesc, diferența față de restul țării nu se reduce. Percepția că există o limită invizibilă peste care nu pot trece. Și, poate cel mai grav, este riscul ca această percepție să devină permanentă.
Daniel BACIU