Codruța Filip a dat de pământ cu Valentin Sanfira! Artista a vorbit despre relația cu cel cu care a fost căsătorită aproape patru ani și, cu lacrimi în ochi, a afirmat că tot ceea ce a trăit alături de cântărețul de muzică populară este dezamăgitor.
Vestea că Valentin Sanfira și Codruța Filip au divorțat a zguduit showbizul românesc! Cei doi au trăit o poveste de dragoste care părea fără cusur, însă, detalii neștiute au ieșit la iveală, abia acum.
Artista a confirmat despărțirea de cel alături de care a trăit în ultimii opt ani din viața ei și a explicat cât de tare a afectat-o tot ceea ce s-a întâmplat între ea și cel pe care îl visa tatăl copiilor ei.
Codruța Filip dă de pământ cu Valentin Sanfira! Ce mărturisiri explozive a făcut
Codruța Filip și Valentin Sanfira sunt doi dintre cei mai iubiți artiști de la noi din țară. Aceștia au reușit să cucerească inimile publicului larg, încă de pe vremea în care nu erau împreună.
Anii au trecut, iar fanii i-au iubit din ce în ce mai mult, cel puțin, până acum, când s-a aflat că s-au separat. Blondina a vorbit, în cadrul unui podcast, despre ceea ce s-a întâmplat între ea și Valentin Sanfira, explicând, destul de evaziv, ce a dus la divorț.
Portrivit spuselor sale, tot ceea ce au trăit împreună a fost o mare minciună. Codruța Filip s-a simțit trădată de fostul său partener de viață, iar, întrebată fiind dacă regretă ce a fost între ea și interpretul de muzică populară, aceasta a dat de înțeles că nu îi pare rău pentru faptul că a iubit cu tot sufletul.
„Eu am trăit tot ce s-a întâmplat. Eu am iubit cum nu am iubit niciodată și am fost un om extrem de sincer. Mi-am pus toate sentimentele pe tavă. Mi-am dăruit tot sufletul. M-am simțit nedreptățită, pentru că nu mi se pare corect ceea ce s-a întâmplat. Dezamăgirea este mare. Pot să spun că este dezamăgirea vieții mele. I-am și spus asta printr-un mesaj, în seara aceea, în care mi-a mulțumit, pentru că știa cât de greu mi-a fost să merg la spectacol. Pentru mine, totul reprezintă dezamăgirea vieții mele”, a declarat Codruța Filip, în podcastul Acasă la Măruță.
Valentin Sanfira a dorit să se împace cu artista
De asemenea, în cadrul aceluiași podcast, Codruța Filip a dezvăluit faptul că Valentin Sanfira a sperat la o împăcare.
Potrivit declarațiilor sale, se pare că artistul și-a dorit să depășească momentul de impas din căsnicia lor, însă cântăreața nu a mai vrut să acorde o a doua șansă.
Codruța Filip a explicat exact ce i-a spus fostul său soț și cum a încercat să o întoarcă din drum, de fiecare dată.
„A încercat de câteva ori să mă întrebe dacă nu ne mai putem da o șansă, dacă nu mai putem repara ceva, dacă nu putem discuta. Eu am fost cea care a zis de fiecare dată că vreau să vorbim și că vreau anumite explicații. Poate chiar dacă nu ajungem la un consens, căsnicia n-o să mai existe, măcar vreau și am nevoie ca el să fie sincer cu mine. Și răspunsurile erau că e simplu, dacă mă iubești, vii acasă, ne reluăm viața”, a mai spus Codruța Filip.