Doliu în lumea medicală din Iași. Un reputat psihiatru și profesor universitar a murit

Roxana Chiriță a fost una dintre personalitățile marcante ale psihiatriei din România, activând atât în mediul clinic, cât și în cel academic. Ea a fost medic în cadrulInstitutul de Psihiatrie Socola , una dintre cele mai importante instituții de profil din țară, unde a ocupat inclusiv funcții de conducere, fiind șef al Secției VII Acuți.

În paralel, a avut o carieră didactică remarcabilă laUniversitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” , unde a contribuit la formarea a numeroase generații de medici. În cadrul universității, activa ca profesor în disciplina Psihiatrie, în Departamentul III Medicale.

Mesajele de regret au început să apară din partea colegilor, foștilor studenți și colaboratorilor, care au subliniat profesionalismul, dedicarea și impactul major pe care l-a avut în domeniul medical.

Vă aducem aminte că Roxana Chiriță a avut o activitate științifică și academică de excepție. Doctor în Științe Medicale și în Filosofie, ea a fost implicată activ în coordonarea activităților didactice și de cercetare, inclusiv în îndrumarea doctoranzilor.

De-a lungul carierei, a publicat peste 200 de articole în reviste medicale de prestigiu, cotate ISI și B+, și a semnat numeroase cărți, monografii și capitole în tratate de specialitate. A participat la studii clinice multicentrice, atât în calitate de investigator, cât și ca investigator principal.

În plus, a fost membră în numeroase societăți științifice și a avut un rol activ în organizarea de conferințe și manifestări dedicate medicilor psihiatri, rezidenților și studenților.

Din păcate, profesoara suferea de mai mult timp de o boală incurabilă. În ciuda problemelor de sănătate, a continuat să fie activă profesional până în ultimele perioade.

Aceasta urma să împlinească 66 de ani în luna septembrie.

Sursa: https://www.bzi.ro/doliu-in-lumea-medicala-din-iasi-un-reputat-psihiatru-si-profesor-universitar-a-murit-5508380

Ultimă oră

Același autor