Un basarabean cu interdicție a trecut Prutul înot la Iași ca să ajungă la iubită și copilul lui de la Bacău, Judecătorii ieșeni, impresionați de poveste

Dosarul întocmit de procurori pe numele lui Vasile Morari cuprinde doar o parte dintre excursiile făcute de acesta peste Prut. A intrat în atenția autorităților române prin preocupările sale infracționale. Pe 5 februarie anul trecut, el a fost reținut la Bacău și arestat preventiv pentru o lună după comiterea unui furt. Nu era nici primul, nu avea să fie nici ultimul. La jumătatea lui martie, a fost reținut din nou în județul Mureș în urma săvârșirii unei noi infracțiuni de furt calificat. Inspectoratul General pentru Imigrări Mureș a decis însoțirea moldoveanului până la Centrul de Cazare Otopeni, în vederea pregătirilor pentru expulzare. Pe 20 martie, a fost condus sub escortă până în Republica Moldova, dispunându-se aplicarea unei interdicții de intrare în țară timp de 5 ani.

În pofida interdicției, la sfârșitul lunii mai, Morari se afla din nou la Bacău. A fost condus din nou la Sculeni și predat polițiștilor de frontieră, care l-au trimis înapoi peste Prut. Pe 29 iunie însă, Morari s-a întors la Bacău, mergând într-o vizită cu concubina sa la o cunoștință a acesteia. Acolo a și fost depistat. A explicat polițiștilor că la numai două-trei zile după ultima expulzare mersese iar la graniță și trecuse Prutul înot, reintrând în România. În cele din urmă, a fost trimis în judecată în stare de arest pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Intrarea ilegală în România se pedepsește cu închisoarea pe un termen cuprins între șase luni și trei ani. Pedeapsa urcă până la cinci ani de închisoare dacă este vorba de o persoană căreia i s-a interzis în mod expres intrarea în România. Morari și-a recunoscut fapta, ceea ce a dus la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei… https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-basarabean-cu-interdictie-a-trecut-prutul-inot-la-iasi-ca-sa-ajunga-la-iubita-si-copilul-lui-de-la-bacau-judecatorii-ieseni-impresionati-de-poveste–1848966.html

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/un-basarabean-cu-interdictie-a-trecut-prutul-inot-la-iasi-ca-sa-ajunga-la-iubita-si-copilul-lui-de-la-bacau-judecatorii-ieseni-impresionati-de-poveste/

Ultimă oră

Același autor