Prof. Univ. Dr. Cristina- Emanuela Dascălu, Deputat AUR de Iași, Vicepreședintă a Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, adresează urări atât creștinilor ortodocși cu prilejul Duminicii Floriilor, cât și celorlalți frați creștini, cu ocazia Învierii Domnului Iisus Hristos (P)

Fraților noștri creștini care astăzi sărbătoresc Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos, le spun Hristos a înviat!

În aceste zile sfinte, fie ca pacea lui Hristos să coboare în fiecare inimă și în fiecare casă. Fie ca masa de Paște să fie plină de dragoste, bucurie și recunoștință, iar gândul la cei dragi — apropiați sau departe — să ne întărească și să ne aducă alinare.

Ca nemțeancă cu rădăcini puternice în Tg. Neamț, că profesor universitar deputat al județului Iași, mă aplec cu smerenie și prețuire față de fiecare suflet credincios din Moldova, dar și din România, diaspora, teritoriile istorice românești care păstrează vie flacăra tradiției creștine.

Credința noastră este temelia pe care construim împreună o comunitate mai bună, mai dreaptă și mai iubitoare.

Vă doresc tuturor un Paște Fericit, cu sănătate, liniște sufletească și binecuvântare divină!

Hristos a Înviat!

”Duminica Floriilor – Lumină și speranță pentru toți credincioșii”

Dragi credincioși ortodocși, frați și surori în Hristos,

În această zi sfântă a Duminicii Floriilor, când natura se trezeşte la viaţă şi ramurile de salcie binecuvântată aduc în casele noastre mir de primăvară şi nădejde nebiruită, vouă tuturor vă trimit, din toată inima, gândul meu cel mai cald şi binecuvântat.

Eu, Cristina Emanuela Dascălu, fiică a Neamţului – crescută în duhul credinţei şi al tradiţiei acestor meleaguri sfinte ale Moldovei –, mă înclin cu smerenie în faţa tainei acestei zile. Duminica Floriilor este un simbol al speranţei şi al renaşterii – valori care ne definesc atât ca creştini, cât şi ca popor. Este ziua în care natura înfloreşte, iar inimile se deschid spre speranţă şi reînnoire. Este ziua în care Hristos, Împăratul păcii, a intrat în Ierusalim, primit cu ramuri şi cu bucurie – şi tot astfel intrăm şi noi, an de an, în Săptămâna cea Mare, cu sufletele pregătite şi cu credinţa aprinsă.

Cu deosebită dragoste şi respect, îmbrăţişez astăzi şi pe fraţii şi surorile noastre de rit vechi, care cu aceeaşi evlavie şi cu aceeaşi flacără a credinţei strămoşeşti cinstesc această zi de praznic. Ortodoxia noastră, în toată bogăţia şi frumuseţea ei, ne uneşte dincolo de rânduieli şi de calendare – ne uneşte în Hristos.

În această zi binecuvântată, gândul meu se îndreaptă cu recunoştinţă către toţi cei care, cu demnitate şi credinţă, construiesc zi de zi o Românie mai bună. Vă mulţumesc că sunteţi statornici în valorile noastre, că păstraţi vie flacăra credinţei în familiile voastre şi că aduceţi lumină acolo unde vă aflaţi.

Să purtăm cu noi ramura de salcie binecuvântată ca semn al păcii şi al biruinţei binelui. Ramura de salcie să ne aducă binecuvântare în casă şi speranţă în fiecare zi!

În pragul Sfintelor Sărbători de Paşti, vă doresc să aveţi parte de linişte, sănătate şi momente frumoase alături de cei dragi.

LA MULŢI ANI cu sănătate şi bucurii tuturor celor care poartă astăzi nume de flori:

Anemona, Angela, Angelica • Brânduşa, Bujor • Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Crăiţa, Crina, Crin, Crinu, Crizantema • Dalia, Dafina • Floarea, Florea, Flora, Florenţa, Floriţa, Florentin, Florentina, Flori, Florica, Florina, Florin, Floricel, Florinel • Garofiţa, Gențiana, Gherghina, Ghiocel • Hortensia • Iasmin, Iasmina, Iris • Lăcrimioara, Lăcrămioara, Laur, Laurian, Laurenţiu, Laura, Liliana, Lili, Loredana, Lori • Margareta, Mălina, Mărgărit, Micşunică, Mugur, Mugurel • Narcis, Narcisa • Panseluţa • Romaniţa, Roza, Rozica, Rozalia • Trandafir, Trandafira • Violeta, Viorel, Viorela, Viorica, Veronica • Zambila, Zambilică!

Vă doresc tuturor multă sănătate, pace sufletească şi bucurii nesfârşite.

Lumină creştină în casele şi în inimile tuturor!Hristos să ne binecuvânteze! Florii cu soare!Hristos să ne lumineze calea!

Cu dragoste şi preţuire,Cristina Emanuela DascăluDeputat AUR – IașiFiică a Târgului Neamţ

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/prof-univ-dr-cristina-emanuela-dascalu-deputat-aur-de-iasi-vicepresedinta-a-comisiei-pentru-invatamant-din-camera-deputatilor-adreseaza-urari-atat-crestinilor-ortodocsi-cu-prilejul-duminicii-f–1849012.html

Ultimă oră

Același autor