Fostul internațional a declarat că ar fi primit mai multe mesaje din partea unor persoane din fotbal, care susțin că arbitrii ar beneficia de cazare gratuită și alte facilități în zonă.
„Arbitri care stau în pensiuni gratis, șprițuri… ce e acolo e incredibil”, a spus Prunea, adăugând că ar fi fost contactat de mai mulți conducători de cluburi nemulțumiți de situație.
Declarații controversate despre simboluri naționale
În cadrul aceleiași intervenții, Prunea a făcut referiri și la presupuse comportamente ofensatoare la adresa simbolurilor naționale, afirmând că acestea ar trebui sancționate.
Declarațiile vin în continuarea unui schimb tensionat de replici între fostul portar și conducerea clubului Csikszereda, după acuzații anterioare privind presupuse plăți neoficiale către Mihai Stoichiță, director tehnic al FRF, acuzații negate de toate părțile implicate.