Ministrul Educației a venit cu o oglindă la Botoșani și a povestit despre cărțile de pe noptieră: Nu este un dezastru în educație – VIDEO

La manifestarea organizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a participat inclusivministrul Educației, Mihai Dimian.

Numit în funcție pe 3 martie, oficialul guvernamental a luat cuvântul după reprezentanții IȘJ, ai Consiliului Județean și Primăriei Botoșani și mai întâi a mulțumit pentru invitație.

Și-a arătat aprecierea pentru eforturile depuse de autoritățile de la Botoșani, despre care a arătat că”pun suflet pentru fiecare oaspete” și a ținut să le răsplătească aplaudându-le.

A avut un discurs de ceva peste 10 minute cu mesaje adresate deopotrivă cadrelor didactice, părinților și elevilor.

Și a pornit de la sloganul ”Educăm pe viitor” de pe panoul montat pe scenă.

”Trebuie să fim pragmatici și să privim către aceste viitor cu încredere. Este greu să facem o predicție asupra viitorului, dar ne putem imagina diverse scenarii și să ne pregătim pentru fiecare. Aceasta înseamnă că sunt lucruri pe care trebuie să le schimbăm. Nu este un dezastru în educație, sunt lucruri foarte bune pe care trebuie să le păstrăm, însă, în același timp, în mod natural trebuie să schimbăm unele dintre ele pentru a ne pregăti pentru acest viitor.”

”Oferim o oglindă, poate imperfectă, dar o situație de moment”

Fostul rector al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava a arătat că, într-o lume plină de dispozitive inteligente, creativitatea va fi principala resursă a oamenilor în societatea viitorului. Ca atare, a îndemnat profesorii și elevii să acorde mai multă atenție creativității: ”dincolo de examen, este important pentru fiecare dintre elevii noștri să fie creativ pentru viitor”.

”Indiferent de rezultatele de astăzi sau de ieri, aveți un drum lung în față și ceea ce s-a întâmplat astăzi împreună cu colegii din comisia centrală, este să oferim o oglindă, poate imperfectă, dar o situație de moment, însă drumul lung pe care îl aveți în față nu va fi determinat de rezultatul de astăzi, ci de pasiune. Nu lăsați imperfecțiunile acestei oglinzi, nu lăsați mândria să vă afecteze această pasiune care reprezintă garanția succesului dvs.”

Ce avea pe noptieră

A insistat că datoria tuturor cadrelor didactice este să îi facă pe elevi să iubească literatura și poezia și a relatat cum proceda în perioada în care el însuși activa ca profesor în SUA și Franța.

A adăugat că, deși obișnuia că citească și cărți în engleză,”alături de mine, cel puțin seara, era poezia românească”.

De aceea, a opinat că aceasta este veritabilă măsură a muncii depuse de un cadru didactic, a dragostei insuflate elevilor pentru un anumit domeniu, nu doar cea de la olimpiade.

Dublu licențiat, doctor în SUA

Mihai Dimian are 51 de ani și este licențiat în matematică și în fizică la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

Totodată, are și un doctorat în inginerie electrică, obținut în Maryland, SUA (2001-2005).

În 2001 a fost cercetător asistent la Universitatea Versailles St. Quentin din Franța, iar apoi, din 2002 până în 2005, cercetător asistent la Universitatea Maryland, SUA.

Din 2006 și până în 2016 a predat la Universitatea Howard din Washington, iar înainte de a fi rector la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a fost prorector, în perioada 2012-2024, și a coordonat activitatea de cercetare științifică.

Ministrul Mihai Dimian a primit o plachetă din partea inspectorului școlar general, Bogdan Suruciuc, mai ales că în fosta sa calitate de rector este autorul uneia dintre cele mai mari investiții în învățământul universitar din Botoșani .

Sursa: https://www.botosaneanul.ro/ministrul-educatiei-a-venit-cu-o-oglinda-la-botosani-si-a-povestit-despre-cartile-de-pe-noptiera-nu-este-un-dezastru-in-educatie-video

Ultimă oră

Același autor