Lângă bazilică, construită conform tradiţiei pe locul unde creştinii plasează episodul răstignirii, înmormântării şi învierii lui Iisus, la punctele de control ale poliţiei israeliene credincioşii, cărora li s-a permis să se apropie, erau verificaţi. Toate magazinele erau închise. În zori, doar câteva persoane traversau pavajul.
„Paşte fericit”, a spus Patriarhul Ierusalimului, cardinalul Pierbattista Pizzaballa, în italiană, în jurul orei 7:30 (4:30 GMT), în timp ce intra în Sfântul Mormânt, înconjurat de un mic grup de personalităţi religioase, au observat jurnaliştii AFP.
Afară, câţiva credincioşi încercau să ajungă la sanctuar, ţinuţi la distanţă.
Securitatea era strictă pe străzile înguste ale oraşului antic înconjurat de ziduri, sacru pentru evrei, creştini şi musulmani, situat în Ierusalimul de Est, partea palestiniană ocupată de Israel din 1967 şi ulterior anexată.
„Cum poţi să-mi spui că nu pot merge la biserică? Este inacceptabil”, a exclamat un catolic din Tel Aviv, un participant obişnuit la această adunare anuală.
Autorităţile israeliene invocă preocupări legate de securitate în contextul războiului din Orientul Mijlociu, care a început la sfârşitul lunii februarie cu o ofensivă israeliano-americană împotriva Iranului.
Pentru mulţi credincioşi, aceste măsuri golesc celebrarea de sensul ei.
„Este foarte dificil pentru noi toţi, pentru că este ziua noastră de sărbătoare… Este într-adevăr foarte greu să vrei să te rogi, să vii aici şi să nu găseşti nimic. Totul este închis”, se plânge cu lacrimi în ochi Christina Toderas, în vârstă de 44 de ani, venită din România.
Ca mulţi alţi credincioşi, se va resemna să urmărească Liturghia la televizor.
„Înţelegem (măsurile de securitate)”, recunoaşte părintele Bernard Poggi, care se pregăteşte să oficieze Liturghia într-o biserică din apropierea locului sfânt. „Dar vedem din ce în ce mai mult că acestea nu sunt aplicate uniform”, observă el.
Cardinalul Pierbattista Pizzaballa a fost împiedicat de poliţia israeliană să intre în Sfântul Mormânt pentru slujba de Florii de duminica trecută, stârnind indignare în străinătate, înainte ca premierul Benjamin Netanyahu să ordone să i se permită intrarea.
De la începutul războiului, la 28 februarie, resturi de rachete şi interceptoare iraniene au căzut în Oraşul Vechi, în special în apropierea Bisericii Sfântului Mormânt, a Moscheii Al-Aqsa şi în Cartierul Evreiesc. Pentru creştinii ortodocşi, majoritari printre creştinii palestinieni, Paştele va fi sărbătorit pe 12 aprilie.