Iranul permite navelor care transportă „bunuri esenţiale” să treacă prin Strâmtoarea Ormuz, potrivit presei de stat

Nu este clar ce anume consideră Iranul drept „bunuri esenţiale” şi nici dacă Teheranul va menţine blocada asupra navelor provenite din state pe care le consideră ostile, notează CNN. Într-un document adresat şefului organizaţiei portuare şi maritime a Iranului, adjunctul pentru dezvoltare comercială, Houman Fathi, a declarat că „se acordă permisiunea tranzitului navelor care transportă bunuri esenţiale” prin Strâmtoarea Ormuz”.

Oficialul iranian a precizat că ordinul se aplică „navelor care se îndreaptă către porturile iraniene sau care operează în prezent în regiune”, a relatat Tasnim.

„Autorităţile executive relevante sunt instruite să ia măsurile necesare, în conformitate cu protocoalele emise, pentru a facilita trecerea acestor nave”, a adăugat el.

O listă a navelor pregătite să tranziteze această rută maritimă esenţială „va fi transmisă, pentru coordonare”, a spus Ghazali.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/iranul-permite-navelor-care-transporta-bunuri-esentiale-sa-treaca-prin-stramtoarea-ormuz-potrivit-presei-de-stat–1848797.html

Ultimă oră

Același autor