Doliu în PSD Iași: Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, a încetat din viață

Organizația PSD Iași a anunțat cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a primarului comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, un om care și-a dedicat întreaga viață comunității pe care a condus-o cu devotament timp de aproape două decenii.

Ales primar în anul 2008, Costel Hugianu a contribuit semnificativ la dezvoltarea localității, fiind recunoscut ca un lider apropiat de oameni, implicat și perseverent. De numele său se leagă numeroase proiecte de investiții și modernizare, dar mai ales respectul și încrederea comunității pe care a reprezentat-o cu demnitate.

Dispariția sa lasă un gol profund atât în rândul familiei și al apropiaților, cât și în organizația social-democrată ieșeană și în comunitatea locală.

Deputatul și președintele PSD Iași, Bogdan Cojocaru, a transmis un mesaj emoționant:„Am pierdut nu doar un coleg, ci un om de o aleasă calitate, un primar dedicat și un prieten. Costel Hugianu a fost un exemplu de implicare și responsabilitate, un om care a pus întotdeauna comunitatea pe primul loc. Îi vom păstra vie memoria prin respectul pentru munca sa și prin continuarea proiectelor în care a crezut.”

Gândurile colegilor și ale comunității se îndreaptă către familie, prieteni și toți cei care l-au cunoscut și apreciat.

Sursa: https://www.7est.ro/2026/04/doliu-in-psd-iasi-primarul-comunei-stolniceni-prajescu-costel-hugianu-a-incetat-din-viata/

Ultimă oră

Același autor