* un dialog cu dr Alina Gontariu despre echilibrul dintre știință, emoție și începuturile vieții
– Ați ales o specializare în care sensibilitatea trebuie să meargă mână în mână cu precizia, știința și rezistența interioară. Ce v-a atras spre medicina infertilității și ce ați simțit că puteți aduce dumneavoastră, distinct, în acest domeniu?
Întotdeauna am fost atrasă de tot ce e complex, greu de controlat și care necesită implicare maximă. Domeniul infertilității a fost urmarea firească a evoluției mele profesionale, urmărind mereu să ajung tot mai departe. Și pot spune că am ajuns cel mai departe posibil: la momentul dinaintea începutului vieții. Până la urmă, medicina infertilității nu este doar despre tratament, ci despre începuturi, despre păstrarea echilibrului între speranță și realitate, despre putere și sensibilitate. Este un domeniu ce mi se potrivește perfect tocmai pentru că trebuie să combin partea foarte riguroasă, medicală, cu o relație empatică și sinceră cu pacientele. Îmi oferă provocarea de a fi în mijlocul problemei și de a o rezolva. La asta mă pricep cel mai bine.
– Sunteți parte dintr-o generație de femei-medici care își construiesc singure drumul. Cât de mult a contat pentru dumneavoastră dorința de performanță și de a fi foarte bună într-un domeniu atât de competitiv?
– Mie îmi place competiția. Acea competiție constructivă, care te face să înveți mereu, să fii la curent cu toate noutățile, să îți depășești limitele, să te uiți în jur cu admirație și să muncești pentru a ajunge tot mai sus. Așa am fost construită, asta e structura mea de bază. De aceea dorința de performanță, de perfecționare e ceva firesc, nu mă obosește și nu îmi creează frustrări. Din contră: îmi dă energie, putere de muncă și o satisfacție încredibilă atunci când reușesc. Eu nu știu să fiu altfel și nici nu aș putea. Mulțumesc părinților mei că mi-au transmis această super-putere!
– În infertilitate, miza nu este doar medicală, ci și profund umană. Cum reușiți să păstrați echilibrul între exigența profesională, presiunea rezultatelor și nevoia pacientelor de a simți că nu sunt singure în această luptă?
– De felul meu sunt echilibrată și puține lucruri pe lumea asta mă pot destabiliza. Ani întregi de urgențe obstetricale și chirurgie ginecologică m-au învățat să îmi păstrez calmul și mintea limpede în orice situație, oricât de încărcată emoțional sau de dificilă ar fi. Drept urmare reușesc, în marea majoritate a cazurilor, să păstrez echilibrul între speranțe, teamă și incertitudini. Îmi dau seama prin ce trece fiecare cuplu imediat ce începem discuția din cadrul primei consultații de infertilitate. Le „aud” oful, le „citesc” gândurile de la început și știu cum trebuie să continuăm în așa fel încât să se simtă în siguranță și să îmi lase mie o parte din povara lor. Pentru că eu exact pentru asta sunt antrenată: să caut soluții și să transform situații dificile în bucurie. Bineînțeles că de multe ori iau cu mine acasă problemele lor. Dar probabil asta mă face să mă implic și mai mult și să caut și mai tare soluții acolo unde, aparent, nu mai sunt șanse.
– Fiind mamă a doi băieți și, în același timp, un medic tânăr care performează într-o lume solicitantă, cum trăiți această tensiune dintre carieră, ambiție, familie și dorința de a fi prezentă cu adevărat în toate?
– Este o întrebare la care se răspunde mai mult cu trăiri decât cu cuvinte. În primul rând vine un sentiment de vinovăție („oare copiii mei se simt neglijați?”), apoi teamă și neîncredere („oare reușesc să le fac pe toate?”). Pentru că dacă spun „greu, e cel mai greu echilibru de obținut” nu spun, de fapt, mare lucru. Orice părinte care lucrează mult și este implicat în ceea ce face știe că în realitate nu poți decât să accepți că nu ai cum să le faci mereu pe toate. Această tensiune între toate aspectele care mă definesc o simt zilnic. M-am obișnuit cu ea, a devenit o constantă a vieții mele. Dar aleg însă, ca atunci când fac un lucru, să fiu acolo cu totul. E un pact ce l-am făcut cu mine însămi: timpul pe care îl petrec lucrând, studiind sau cu familia să fie, cât pot, de calitate.
– Lumea de astăzi le cere femeilor să fie, simultan, puternice, impecabile, rapide și mereu disponibile. Ce credeți că am câștigat din această cultură a performanței și ce riscăm să pierdem, ca oameni, pe drumul acesta?
– Nu-mi dau seama cum s-a ajuns aici, pentru că lumea era deja așa când m-am născut eu. Dar dacă ne uităm la generațiile anterioare, am câștigat ceva greu de obținut: libertatea. Libertatea de a alege ce vrei să faci cu viața ta. Numai că observ că se pierde exact dorința de a beneficia de această libertate. Pentru că oboseala, presiunea constantă de a face totul foarte bine și foarte repede, fără greșeli, comparația distructivă cu cei din jurul tău, goana după imagine/faimă/bani te îndepărtează de fapt de propria ta persoană. Și ajungi să nu dormi bine noaptea, să ai nevoie de ajutor pentru anxietate sau depresie, să nu te recunoști când te vezi în oglindă. Devii pur și simplu un robot eficient o perioadă. Mare grijă!
– Când vă gândiți la cei doi fii ai dumneavoastră, cum ați vrea să arate lumea în care vor deveni bărbați și ce ați spera să învețe, de acasă, despre forța, fragilitatea și demnitatea unei femei ?
– Mi-aș dori să trăiască într-o lume în care există în primul rând respect. Respect pentru oameni, pentru mediu, pentru învățătură, pentru orice. Consider că respectul este suma celor 7 ani de acasă. Și dacă cei din jurul tău sunt educați și binecrescuți, lumea nu poate fi decât bună. I-am crescut arătându-le că forța unei femei nu exclude vulnerabilitatea și că poți fi puternic și sensibil în același timp. Am fost fermă și blândă în același timp. M-au văzut muncind mult și învățând și mai mult și s-au bucurat alături de mine pentru fiecare reușită. I-am luat la clinică și i-am simțit mândri când m-au văzut altfel decât „mami”. Am încercat să le creez rădăcini sănătoase, pentru a avea aripi puternice. Instinctul meu de mamă îmi spune că am reușit.
A consemnat Maura ANGHEL