Psiholog: Mare parte dintre consumatorii de droguri sau de aclcool au multă suferinţă în spate. E multă tristeţe acolo, pentru că un om fericit nu are nevoie de substitute la fericire

Mihai Copăceanu a declarat, la Medika Antidrog, că un om fericit nu are nevoie de substitute şi că în spatele unei dependenţe sunt multe răni emoţionale şi multă suferinţă.

„În discuţiile avute, nu la prima şedinţă, ci poate după câteva luni bune, ne dăm seama că mare parte dintre consumatori au multă suferinţă în spate. Eu evit să spun traumă din copilărie, e atât de fumat acest subiect în România, toţi îşi dau cu părerea. Dar e multă tristeţe acolo, pentru că un om fericit nu are nevoie de substitute la fericire, nu are nevoie nici de culturi, nici de alcool, nici de altceva. Un om fericit este cel care are fericirea din alte surse şi nu recurge la aceste surogate pentru a obţine momente de hedonie sau de plăcere sau de dopamină extremă”, a afirmat psihologul Mihai Copăceanu.

El i-a îndemnat pe tineri să intervină atunci când sesizează că un prieten are astfel de probleme şi că are depresie sau chiar se gândeşte la suicid.

„Am fost chiar zilele trecute într-o sală foarte mare cu elevii din licee tehnologice şi am spus că, dacă un prieten simţi că suferă sau simţi că are depresie sau gânduri de suicid, încurajează-l să apeleze la un psiholog. Sau poate să le spună părinţilor. E importantă această responsabilitate socială în cazul prieteniilor, pentru că, de cele mai multe ori, prietenii din acea clasă sau din altă clasă sunt cei care află primii de suferinţa emoţională a unui tânăr”, a adăugat psihologul Mihai Copăceanu.

El afirmă că, dacă un prieten a consumat alcool, acesta nu trebuie lăsat să conducă maşina.

„La fel, dacă el vorbeşte despre depresie încearcă să îl ajuţi”, a adăugat psihologul Mihai Copăceanu.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/psiholog-mare-parte-dintre-consumatorii-de-droguri-sau-de-aclcool-au-multa-suferinta-in-spate-e-multa-tristete-acolo-pentru-ca-un-om-fericit-nu-are-nevoie-de-substitute-la-fericire–1848641.html

Ultimă oră

Același autor