* un proiect caritabil inițiat de Asociația Edulink, alături de elevi de la Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” din Lunca Cetățuii, coordonați de profesoara Andreea Pîrlea, a adus la Centrul Medico-Social din Bivolari nu doar alimente, haine, cărți și produse de igienă, ci și ceva mult mai rar: sentimentul că acești oameni nu au fost uitați * pentru cei 60 de bătrâni bine îngrijiți, dar prea rar vizitați, întâlnirea cu tinerii a însemnat lacrimi de bucurie, emoție și acea mângâiere discretă pe care doar prezența umană o poate aduce
La Centrul Medico-Social din Bivolari, bătrânețea nu are întotdeauna glas, dar are privire. Uneori o privire lungă, așezată, care pare să spună mai mult decât ar putea încăpea în cuvinte. Aici, în grija Consiliului Județean, trăiesc 60 de vârstnici bine îngrijiți de un personal dedicat, atent și profund implicat. Nu le lipsesc îngrijirea, hrana sau supravegherea. Le lipsește, însă, ceea ce nu poate fi trecut într-un registru administrativ: apropierea omenească, vizitele, socializarea, bucuria de a simți că cineva vine către ei nu din obligație, ci din inimă.
În acest spațiu al unei singurătăți cuminți, dar apăsătoare, a ajuns în Vinerea Floriilor un proiect caritabil inițiat deAsociația Edulink , la care s-au raliat elevi de laLiceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” din Lunca Cetățuii , coordonați deprofesoara Andreea Pîrlea . Cu ajutorul donatorilor și alParohiei „Sfântul Antonie cel Mare” din Valea Adâncă și al preotului Petrică Pîrlea , alături de mulți ieșeni de bine care susțin campaniile Asociației Edulink, cei 60 de bătrâni au primit pachete cu alimente neperisabile, fructe, dulciuri, cărți atent alese de un anticariat din Iași, tricouri, eșarfe, șosete, produse de igienă, rebusuri, pastă de dinți și șampon.
Adevărul dureros al unei vizite
Dar nu doar în darurile adunate cu grijă au impresionat, ci și felul în care mâinile bătrânilor s-au întins tremurat, în tăcerile lor, în ochii umezi care au spus dintr-odată cât de mare este nevoia de a fi văzuți. A stat în emoția aproape insuportabil de curată a unor oameni care, deși primesc îngrijirea necesară, tânjesc după ceea ce le lipsește cel mai mult: sentimentul că sunt încă importanți pentru cineva.
În saloane și pe coridoare, printre pungi, fructe, cărți și eșarfe așezate cu grijă, s-a făcut loc unei emoții profunde. Unii dintre bătrâni au plâns. Nu cu disperare, ci cu acea bucurie fragilă și tulburătoare pe care o provoacă un gest de bine venind după multă așteptare. Au plâns pentru că cineva le-a trecut pragul, pentru că niște tineri au stat lângă ei. Și pentru că, măcar pentru câteva clipe, singurătatea s-a retras.
A fost, de fapt, o întâlnire între două vârste care rareori mai au timp una pentru cealaltă. Tinerii au venit cu brațele pline, dar au plecat cu sufletul greu și luminat în același timp. Ceea ce au văzut la Bivolari i-a atins în acel loc sensibil în care fiecare adolescent își poartă, chiar fără să o spună, amintirea bunicilor.
„M-am gândit foarte mult la bunica mea. Mi-am dat seama că pentru acești oameni contează enorm nu doar ce le duci, ci faptul că stai puțin cu ei, că îi asculți, că îi privești. Uneori credem că avem timp să mergem mai târziu la bunici, dar de fapt timpul trece foarte repede” , a spus o elevă din clasa a X-a, încă vizibil emoționată după vizită.
Un alt elev a mărturisit că experiența l-a schimbat mai mult decât se aștepta:„Am rămas impresionat de lacrimile lor. Nu mă gândeam că o simplă vizită poate însemna atât de mult. M-am gândit imediat la bunica meu și la faptul că și ea ar avea nevoie să simtă mai des că suntem aproape”.
„Acolo am înțeles cât de singuri pot fi unii oameni, chiar dacă sunt bine îngrijiți. Mi-am amintit de ai mei și am simțit că trebuie să-i caut mai des. Uneori, cea mai mare lipsă nu este cea materială”, a spus o altă elevă, cu sinceritatea simplă care face uneori adevărul și mai puternic.
Poate tocmai aici stă forța unui astfel de demers. Nu doar în ajutorul concret, atât de necesar și de binevenit, ci în lecția de umanitate pe care o produce de ambele părți. Bătrânii primesc o rază de lumină, o ruptură în monotonia unor zile prea tăcute. Tinerii descoperă, uneori pentru prima dată cu adevărat, că fragilitatea nu este o noțiune abstractă, ci chipul viu al unor oameni care au muncit, au crescut copii, au iubit și au sperat, iar acum au nevoie mai ales de prezență.
La Bivolari, personalul centrului își face datoria cu devotament. Se vede că acești oameni sunt bine îngrijiți. Și tocmai de aceea vizita aceasta a pus în lumină un adevăr pe cât de simplu, pe atât de dureros: există nevoi pe care nici cea mai serioasă îngrijire nu le poate înlocui. Nevoia de a fi căutat. De a fi ascultat. De a simți că nu ai fost lăsat în urmă.
Prin acest proiect,Asociația Edulink , elevii de laLiceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” , profesoaraAndreea Pîrlea , donatorii șiParohia „Antonie cel Mare” din Valea Adâncă au făcut mai mult decât un gest caritabil. Au dus la Bivolari o formă de tandrețe socială tot mai rară. Au redat pentru câteva ore un sentiment care vindecă mai adânc decât orice dar material: acela de a nu fi uitat.
Și poate că aceasta este, de fapt, marea rană a bătrâneții trăite departe de familie și de lume: nu lipsa lucrurilor, ci lipsa oamenilor. Iar marea minune a unei zile ca aceasta nu stă doar în ceea ce s-a împărțit, ci în ceea ce s-a reaprins în sufletele celor de acolo — o bucurie tremurată, o recunoștință fără margini și speranța că, dincolo de zidurile unui centru, cineva încă se gândește la ei cu dragoste.
Maura ANGHEL