Un polițist și o studentă au readus la viață un copil de 4 ani

În această dimineață, în jurul orei 09.30, o tânără de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN11A, în localitatea Podu Turcului, a surprins și accidentat un minor de 4 ani care a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.

Din impact a rezultat rănirea minorului. Tânăra nu se afla sub influența alcoolului. S-a deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La fața locului au intervenit urgent un polițist îmbrăcat civil și o studentă la medicină. Cei doi au colaborat eficient și au efectuat manevre de resuscitare până la sosirea echipajului de ambulanță, reușind să îi salveze viața copilului.

Minorul a fost preluat de echipajul medical pentru continuarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Mobilizarea polițistului și a studentei au făcut ca o tragedie să fie preîntâmpinată.

Sursa: https://24iasi.ro/un-politist-si-o-studenta-au-readus-la-viata-un-copil-de-4-ani/

Ultimă oră

Același autor