Mihai Zaborilă a fost unul dintre oamenii care au contribuit la construirea instituției încă de la începuturile sale. În noiembrie 1956, la inaugurarea Operei de Stat din Iași, acesta a dat semnalul ridicării primei cortine, odată cu spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini.
De-a lungul a aproape cinci decenii, până în iunie 2006, a activat neîntrerupt în cadrul Operei, implicându-se în formarea mai multor generații de artiști și contribuind la definirea identității artistice a instituției.
Chiar și după pensionare, a rămas prezent la evenimentele Operei, menținând o legătură constantă cu scena căreia i-a dedicat întreaga viață. Prin activitatea sa culturală, prin scrierile și inițiativele sale, a continuat să fie un reper în viața artistică a comunității ieșene.
Slujba de înmormântare va avea loc joi, 2 aprilie, de la ora 14:00, la Biserica Flora din cartierul Tătărași.