Sfârșitul Primului Război Mondial aduce o perioadă de criză pentru întreaga Europă. Aceste consecințe dezastruoase apar și în economia românească. În aceste condiții, cultura a fost sacrificată prin reducerea substanțială a fondurilor ce i se alocau de stat. Cultura românească, oprimată până atunci de diferitele stăpâniri străine, reușește în această perioadă (se poate afirma că epoca interbelică a însemnat cea mai strălucitoare perioadă pe care a cunoscut-o țara noastră), să se impună ca parte integrantă a culturii europene.
Înfăptuirea României Mari constituie începutul unui proces cultural care a cunoscut realizări remarcabile. Din păcate, însă, izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial și cei cincizeci de ani de existență comunistă au făcut să se îndepărteze șansele reale ale României Mari de a se remarca pe scena lumii.
De remarcat este faptul că, în fiecare provincie, mai ales în capitala sa istorică, apar centre culturale puternice (Clujul, Sibiul, Aradul, Oradea și Târgu-Mureș în Ardeal; Timișoara în Banat; Cernăuțiul în Bucovina; Chișinăul în Basarabia etc.). Acestea au constituit o armă de luptă pentru păstrarea identității naționale.
Teatrul interbelic va fi unul dintre cele mai importante mijloace pentru menținerea valorilor românești, descoperite în urmă cu mai puțin de un secol și prin intermediul său. În teatrele din marile orașe, dar și din cele mai puțin importante, apar treptat slujitori ai scenei: actori importanți, dramaturgi, regizori, scenografi, animatori de teatru. Demn de semnalat este Cernăuțiul acelor vremuri când tineri actori provinciali veniți din București fac carieră.
Se cerea însă crearea unui sistem coerent în teatrul românesc care să aibă un model. Europa dispunea de astfel de modele: englez, francez, italian, german și rus. Existau, așa cum am arătat anterior, teoreticieni ai acestor sisteme cu tradiție. România și-a constituit și ea un sistem, îmbinând elemente din teatrul francez, german și rus. Cred însă că modelul francez a predominat în teatrul românesc al epocii.
Lucrul acesta nu este întâmplător, ținând seama că tradiția relațiilor româno-franceze era destul de veche și că România trecuse, și urma să mai treacă, printr-o adevărată „francuzificare”. Condițiile istorice din epocă, până la înscăunarea Casei Domnitoare și mai apoi Regale de origine germană, au favorizat predominarea influențelor franceze și ruse în cultura românească, în general, și în teatru, în special.
Contactul cu soldații francezi în drumul lor spre Rusia sub conducerea lui Napoleon, și, mai ales, după înfrângerea suferită de către marele împărat, a contribuit la avansarea civilizației românești. Mulți dintre aceștia traversaseră Moldova, și unii dintre ei renunțaseră să se mai întoarcă în Franța.
Lumea balcanică, din care făcea parte și România, încerca să „se salveze” după înfrângerea Imperiului Otoman în sud-estul Europei. Așa că mulți oameni luminați, nu numai de la noi, au călătorit la Paris, unde au luat contact direct cu civilizația franceză și s-au întors cu dorința de a transforma treptat Țările Române rămase la stadiul medieval în niște state moderne.
Crearea Principatelor Române Unite autonome, guvernate de un prinț străin, este un alt moment important în stabilirea relațiilor noastre culturale cu Franța. Marea putere europeană a susținut acest eveniment major în viața politică și culturală.
Influența Franței, însă, nu s-a făcut simțită niciodată ca în timpul Primului Război Mondial și imediat după sfârșitul lui. Regele Carol I, întâiul rege al României, a creat statul independent. Un merit deosebit îl are regele care, deși de origine germană, nu va forța intrarea României în război alături de puterile Triplei Alianțe. Sigur, decizia sa a fost influențată de politica guvernelor țării, în special a Brătienilor.
Cea mai grea perioadă a României de la crearea ei ca stat național, și anume ocupația germană, a trăit-o poporul nostru sub conducerea regelui Ferdinand, nepotul și urmașul la tron al lui Carol I. Dar va depăși și acest moment și va câștiga, alături de Antanta, războiul. Nu, însă, fără ajutorul substanțial al francezilor (generalul Berthelot a avut o mare contribuție în reorganizarea armatei române).
Dar rolul covârșitor pe care l-a adus Franța în reîntregirea teritorială a României a fost Congresul de la Paris, când delegația țării noastre, având în frunte pe Brătianu și Regina Maria, a susținut cu putere această cauză nobilă. Poate că, fără Franța, România nu ar fi ce este ea astăzi.
Românii se simțeau datori francezilor și nutreau o adâncă prețuire și admirație pentru ei. Acum apar tot mai multe zone de influență, care au devenit cu timpul adevărate centre de francofonie. În perioada interbelică însă, francofonia a luptat cu influența germană. Ținând seama de originea Casei noastre Regale, era limpede că supremația politică asupra României o deținea Germania. Cu toate acestea, influența franceză nu a suportat Germania decât în Ardeal și Bucovina. „Regatul”, Banatul și Basarabia se bucură în continuare de avantajul influenței franceze.
Cultura și antropologia teatrală
Teatrul interbelic reprezintă un domeniu central al antropologiei culturale a României Mari. Crearea de noi teatre, formarea actorilor și scenografilor, precum și preluarea modelelor franceze, germane și ruse, constituie un fenomen de sinteză culturală care definește identitatea colectivă și modelele de expresie artistică. Contactul cu cultura franceză nu se limitează la imitare, ci devine un instrument de adaptare și internalizare a normelor europene în antropologia socială și culturală românească.
Franța și centrele de francofonie
Literatura română în Franța
Personalități marcante
Epoca interbelică în România se definește printr-un complex fenomen de antropologie culturală și literară, în care influența franceză a avut un rol determinant. Teatrul, literatura și activitatea diplomatică și academică au transformat România într-un centru cultural european, adaptând modele franceze la contextul românesc. Interferențele franco-române au devenit instrumente de consolidare a identității naționale și de afirmare culturală pe plan internațional.
1. G.L. Antonova, Doina Calistu, Al. Călinescu, Ionescu et Cioran: Paris à quatre mains, in vol. Franta model cultural si politic, Ed. Junimea, Iași, 2003, pg. 182.
2. Ibidem, pg.182.
3. Cahiers franco-roumains (Periodice) – Agence de Presse Franco Roumaine; nr. 9-10, vol. II, juin.
4. Cahiers franco-roumains, dec. 1938, nr. 5, vol. I.
5. Emil Cioran, Îndreptar patimas, Editura Humanitas, București, 1991.
6. Witold Gombrowicz, Journal, vol. II, Éditions Gallimard, coll. Folio, 1995, p. 346-347.
7. Alexandru Ciorănescu, conferințe și articole despre Arta și Viața populară în România, Facultatea de Litere, Lyon, perioada interbelică.
8. Documente diplomatice și corespondență, Ambasada României la Paris, 1938-1939.
1. Antonova, G.L., Calistu, Doina, Călinescu, Al., Ionescu et Cioran: Paris à quatre mains, în vol. Franta model cultural si politic, Ed. Junimea, Iași, 2003.
2. Cioran, Emil, Îndreptar patimas, Editura Humanitas, București, 1991.
3. Gombrowicz, Witold, Journal, vol. II, Éditions Gallimard, coll. Folio, 1995, p. 346-347.
4. Cahiers franco-roumains (Periodice) – Agence de Presse Franco Roumaine; nr. 9-10, vol. II, juin.
5. Cahiers franco-roumains, dec. 1938, nr. 5, vol. I.
6. Documente diplomatice și corespondență, Ambasada României la Paris, 1938-1939.
7. Conferințe și articole ale lui Alexandru Ciorănescu despre Arta și Viața populară în România, Facultatea de Litere, Lyon, perioada interbelică.
Lucrare de cercetare
Maria Alexia Cătălina Ciolacoff, iDSBU (foto)
Coord. Dr. Domnita Emanuela Iscru
(Asistent Universitar Universitatea Hyperion )