Sfârșit cumplit pentru doi români, soț și soție: au ars de vii într-un TIR cuprins de flăcări, după un accident grav pe o autostradă din Catalonia (VIDEO)

Tragedia a avut loc pe autostrada Eix Transversal (C-25), în apropierea localității Santa Coloma de Farners. Potrivit presei din Spania, impactul s-ar fi produs după ce autocamionul condus de români a lovit un alt TIR oprit pe marginea drumului, cel mai probabil din cauza unei defecțiuni.

În urma coliziunii, vehiculul în care se aflau cei doi a luat foc, incendiul distrugând complet cabina și extinzându-se ulterior la vegetația din apropiere, pe o suprafață de aproximativ jumătate de hectar.

Victimele sunt doi tineri din județul Dâmbovița: Ionuț, în vârstă de 34 de ani, și soția sa, Mădălina, de 26 de ani. Cei doi lucrau împreună, formând echipaj pe același camion.

Șoferul celuilalt TIR, aflat singur în cabină în momentul impactului, a fost rănit și transportat de urgență cu elicopterul la spitalul Josep Trueta.

La locul accidentului au intervenit forțe impresionante: nouă echipaje ale poliției catalane, mai multe unități medicale de urgență și o duzină de echipaje de pompieri, care au acționat pentru stingerea incendiului și securizarea zonei.

În urma tragediei, circulația pe autostrada C-25, pe sensul către orașul Vic, a fost temporar închisă.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Sursa: https://reporteris.ro/international/panorama/sfarsit-cumplit-pentru-doi-romani-sot-si-sotie-au-ars-de-vii-intr-un-tir-cuprins-de-flacari-dupa-un-accident-grav-pe-o-autostrada-din-catalonia-video/

Ultimă oră

Același autor