Jurnalistul Liviu Cangeopol s-a născut pe 28 martie 1954, la Iași.
A urmat studii de Filologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pe care le-a întrerupt în anul trei, apoi studii de Contabilitate și Business administration încheiate la New York și Atlanta.
A publicat primele proze în Revista „Dialog”, în 1978.
„Fii mulțumit, domnule Ceaușescu: vei rămâne în istorie!” a fost titlul sub care interviul acordat de Liviu Cangeopol apărea la 5 aprilie 1988 în ”Liberation”, interviu difuzat o zi mai târziu de postul de radio ”Europa Liberă”. Două săptămâni mai târziu a început să fie urmărit și reținut de Securitate în mai multe rânduri.
A emigrat în America în septembrie 1989, începându-și cariera ziaristică la New York.
Liviu Cangeopol a fost unul dintre cei șapte intelectuali cărora, la 18 decembrie 2006, în discursul prilejuit de Prezentarea Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, președintele României, Traian Băsescu, le-a elogiat gestul de a se fi ridicat direct împotriva președintelui Nicolae Ceaușescu.
Pe lângă numeroase analize scurte despre sistemul comunist și mecanismele sale de control, Liviu Cangeopol este coautorul (cu Dan Petrescu) unei radiografii excepționale a României din ultimii ani ai dictaturii ceaușiste, „Ce-ar mai fi de spus”. Textul respectiv, un dialog de lungimea unei cărți, a reprezentat la vremea respectivă cea mai radicală critică a comunismului românesc, care cerea schimbarea sistemului comunist însuși. Bazat pe informații directe și exemple luate din viața cotidiană, volumul respectiv rămâne și astăzi o sursă valoroasă pentru studiul comunismului.
(diferite surse)
Sursa: https://viata-libera.ro/magazin/258786-liviu-cangeopol,-scriitor-si-jurnalist-dizident