Poetul Adrian Matei, născut în 1977 la Brăila, este absolvent al Liceului „Gheorghe Munteanu Murgoci” și licențiat al Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Autor a cinci volume de poezie și proză scurtă, a fost primit recent în Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău. Invitat la numeroase evenimente culturale naționale și fost administrator al Teatrului Municipal din Focșani, Adrian Matei este un vector important al culturii vrâncene, așa cum îl numea criticul literar Ioan Holban.
Cel mai bine l-a descris directorul revistei „Convorbiri Literare”, dl. Cassian Maria Spiridon – „Melodramatic, cu accente de romanță, într-o suită impresionantă de stanțe, Adrian Matei își afirmă îndrăgostirea, în toate metamorfozele ei, de la iubirea serafică, astrală până la amorul în care trupul de sirenă al iubitei îl lasă fără minte.”
M.V. – Felicitări, domnule Adrian Matei! Sunteți proaspătul membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău. Cum a început relația dumneavoastră cu scrisul?
A.M. – Mulțumesc mult! Am început să scriu în adolescență, încercări lirice dedicate sexului frumos, pe care am reușit să le strâng în primul meu volum – „Mugur și floare”, publicat mult mai târziu, ce-i drept, după ce am trecut bine de vârsta de 40 de ani. Și nu aș fi ajuns aici, dacă tatăl meu, poetul Nicolae Matei, nu găsea vechile mele manuscrise. Recunosc că recitirea acelor versuri a fost o împăcare cu Euterpe, Caliope și Erato, muzele poeziei care m-au părăsit pentru o bună bucată de vreme.
M.V. – Deci tatăl dvs. a fost primul care v-a influențat în formarea ca scriitor. Au urmat și alții?
A.M. – Da, tatăl meu a fost întâiul profesor în ale scrisului încă de pe vremea când nu știam a scrie. Sună ciudat, dar când eram un prunc de patru anișori, el îmi citea din „Luceafărul”, reușind astfel să rețin și să recit câteva zeci de versuri din acest minunat poem eminescian. A urmat în 2019 întâlnirea cu dl. Culiță-Ioan Ușurelu, alături de care am scos trei volume de poezii. În 2023 am avut șansa să mă alătur echipei Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia” unde l-am întâlnit pe dl. Sorin Francu, un artist cu un orizont cultural impresionant care m-a învățat să înțeleg cu adevărat poezia. Cel care mi-a modelat scrisul a fost dl. Gheorghe Neagu, un scriitor consacrat al Focșaniului, Cavaler al Ordinului Meritul Cultural. Aș menționa aici și scriitori sau critici pe care i-am întâlnit în șuetele literare la care am participat – dl. Ioan Holban, dl. Petre Isachi, dl. Ion Fercu ș.a.
M.V. – Ce autori v-au marcat cel mai puternic?
A.M. – În tinerețe, majoritatea scriitorilor români canonici, dar nu numai… De la Mihai Eminescu până la Fănuș Neagu. Dar cărora le-am acordat o lectură destul de superficială, specifică acelei vârste. Am înțeles cu adevărat ce înseamnă un text literar și hermeneutica lui de-a lungul studiilor la UAIC, Facultatea de Litere, sucursala Focșani. Interesant este faptul că în tinerețe nu îl înțelegeam pe Nichita, dar după cursul dlui profesor Bogdan Crețu m-am apropiat mult de temele nichitiene. La fel și cu Lucian Blaga sau Ion Barbu, dezvăluiți cu rafinament în cursul doamnei profesoare Loredana Cuzmici. Sau eroii universali din cursul de Literatură comparată al domnului profesor Constantin Dram. Apropo de dl. Bogdan Crețu, am avut bucuria să vorbim împreună, în 2024, la Ateneul Popular din Focșani, în cadrul unui eveniment în care se sărbătoreau 91 de ani de la nașterea lui Nichita.
M.V. – Aveți, până acum, apărute cinci volume, patru de poezie și unul de proză scurtă. Ce volum considerați că vă reprezintă cel mai bine?
A.M. – Toate îmi sunt dragi, dar să spunem că „Poemele unui îndrăgostit” iese un pic în evidență. În primul rând pentru că a fost o provocare să scriu 100 de poeme de dragoste, iar în al doilea rând volumul a apărut la editura „Timpul” din Iași, cu o prefață a dlui Ioan Holban și câteva cuvinte pe spatele cărții ale domnului Cassian Maria Spiridon. Ca un amănunt, acest volum de poezie, alături de volumul de proză scurtă „Psihoza”, au fost dăruite participanților la Olimpiada Națională „Universul Cunoașterii prin lectură” – 2022, care a fost găzduită de orașul nostru.
M.V. – Văd că v-ați apropiat foarte mult de Focșani, cu toate că sunteți brăilean la origine. Există asemănări sau legături culturale între aceste două județe vecine?
A.M. – Eu zic că da. Valoarea literară este apropiată. Puntea de legătură între ele se poate întâri doar prin organizarea unor evenimente la care să participe ambele comunități. Cred că singurul care reușește acest lucru este „Festivalul de Creație Vrancea literară”, unde au fost premiați și scriitori brăileni. Puțin pentru o zonă literară care cuprinde peste 600.000 de suflete. E adevărat că există piedici în anumite instituții culturale, dar acestea vin din slaba pregătire a celor care nu înțeleg întreg fenomenul cultural. Sper că nu va mai trece mult timp până când cultura își va recâștiga locul cuvenit.
M.V. – Aveți o disciplină a scrisului sau scrieți atunci când vine inspirația?
A.M. – Nu pot afirma concret că am o disciplină a scrisului… Nu îmi impun un program fix, zilnic, în fața foii albe. De cele mai multe ori scriu atunci când simt că ideea sau emoția devine prea puternică pentru a fi ignorată. Pot trece și zile până când să apară inspirația. Totuși, pe măsură ce am publicat mai mult, am învățat că inspirația trebuie și cultivată. De aceea citesc mult, recitesc ceea ce am scris și încerc să revin asupra textelor până capătă forma dorită. Știți… Sertarul lui Arghezi…
(N.R. „Sertarul trebuie să facă parte din recuzita obligatorie a adevăratului scriitor… Literatura pretinde un stagiu intim de așteptare, de luni de zile și uneori de ani. Sertarul e un fel de purgatoriu, de unde pagina pleacă în veșnicie sau în neant.“ – Tudor Arghezi).
M.V. – Credeți că tinerii citesc mai puțin astăzi?
A.M. – Este o întrebare care apare tot mai des în discuțiile despre cultură. Personal, nu cred neapărat că tinerii citesc mai puțin, ci că citesc altfel. Tehnologia și ritmul ăsta nebun al vieții îi împing către texte mai scurte, către mediul online, unde lectura devine fragmentată. Totuși, există încă mulți tineri interesați de literatură care participă la evenimente culturale. Cred că rolul nostru, al celor care scriem sau lucrăm în domeniul cultural, este să le arătăm că lectura nu este doar o obligație școlară, ci o experiență care îmbogățește sufletul și gândirea. De aceea eu le recomand să citească măcar fragmente dintr-o operă literară valoroasă preț de minim 20 – 30 de minute zilnic.
M.V. – La ce proiect literar lucrați în prezent?
A.M. – În momentul de față lucrez la un roman, în care încerc să explorez mai profund relația dintre om, timp și memoria afectivă. Are la bază câteva idei din volumul de proză scurtă „Psihoza”, pe care încerc să le dezvolt, să adaug și un pic de acțiune, dar și să intru mai adânc în psihologia personajelor. Evident că nu pot scăpa de creația lirică; poezia rămâne esența creației mele și nu mă dezic de ea. Totuși, în ultimul timp am devenit mai atent cu ceea ce scriu, încercând să las textele să se maturizeze înainte de a le publica și să aleg cu mai multă grijă ceea ce consider că merită să ajungă la cititori.
M.V. – Vă mulțumesc, domnule Adrian Matei și încă o dată, felicitări! În încheiere un vers pentru cititori?
A.M. – „Se stinge-ncet lumina în vastul Univers / Din noi rămâne fapta cântată într-un vers.” Vă mulțumesc și eu și vă îmbrățișez cu drag!