Dacă te întrebi când se administrează probioticul, trebuie să știi că acestea se iau de preferință dimineața, pe stomacul gol (cu 30 min. înainte de masă), sau în timpul mesei, pentru a supraviețui acidității gastrice. Dr. Ionuț Fronea afirmă că în timpul tratamentului cu antibiotice, ele se iau la o distanță de 2-6 ore de antibiotic, iar cura trebuie continuată 1-2 săptămâni după terminarea antibioticelor.
Probioticele au multe beneficii pentru sănătate și acționează la diferite niveluri ale organismului. Acestea sunt adesea recomandate ca adjuvant când se urmează un tratament cu antibiotic. Deși aceste suplimente sunt tot mai populare și au beneficii bine documentate, mulți pacienți nu știu exact când ar trebui să le administreze.
Când se administrează probioticul
Administrarea corectă a probioticelor în perioada de tratament cu antibiotice poate fi importantă pentru maximizarea potențialelor beneficii. Așadar, se recomandă în general păstrarea unui intervel de cel puțin 2-6 ore între administrarea antibioticului și a probioticului. Mai specific, se recomandă administrarea antibioticului primul și probioticul la 2-3 ore după acesta, sugerează dr. Ionuț Fronea .
Acest lucru permite antibioticului să fie absorbit și poate reduce potențialul de a afecta bacteriile benefice din probiotic. Unele studii sugerează că acest interval ar putea crește eficacitatea probioticelor în prevenirea anumitor efecte secundare ale antibioticelor.
De asemenea, timpul optim de administrare a unui probiotic poate varia în funcție de tipul produsului și de recomandările medicale. În general, unii specialiști sugerează următoarele variante:
Aceste sugestii se bazează pe observații conform cărora probioticele ar putea avea o rată de supraviețuire mai ridicată în aceste momente, crescând astfel șansele de a ajunge intacte în intestin.
Pentru potențiale beneficii, unii experți recomandă:
Această abordare este susținută de unele studii clinice care au arătat o posibilă reducere a efectelor secundare ale antibioticelor atunci când probioticele sunt administrate pe toată durata tratamentului și după.
Principalele efecte secundare
Probioticele sunt în general sigure, dar pot provoca reacții adverse ușoare și temporare, precum balonare, gaze, constipație sau diaree, mai ales în primele zile de administrare, pe măsură ce flora intestinală se adaptează. În cazuri rare, la persoane cu sistem imunitar slăbit, pot apărea infecții.
Balonarea și gazele sunt cele mai comune efecte, deoarece bacteriile noi încep să colonizeze intestinul. De asemenea, unele probiotice pot conține ingrediente precum lactoză, soia sau gluten, cauzând reacții la persoanele intolerante.
Durerile de cap pot fi declanșate de aminele prezente în anumite produse probiotice, iar persoanele cu boli grave (HIV, cancer, după operații) pot dezvolta infecții.
Ca să eviți efectele secundare, începe cu o doză mică și crește-o treptat, la îndrumarea unui medic. Neapărat trebuie să consulți un medic dacă ești însărcinată, alăptezi sau ai afecțiuni cronice. Așadar, dacă te întrebi când se administrează probioticul, trebuie să știi că acestea se iau de preferință dimineața, pe stomacul gol (cu 30 min. înainte de masă), sau în timpul mesei, pentru a supraviețui acidității gastrice.