Într-un sat din județul Botoșani, un copil de doar 14 ani își construiește viitorul cu pași măsurați pe drumuri lungi și deseori dificile. Pentru el, fiecare zi înseamnă școală, muncă în gospodărie și, mai ales, antrenament.
Daniel Grădinariu este de loc din Şendriceni şi face între 6 și 7 kilometri până clubul Juniorul Dorohoi, acolo unde se antrenează.„Am 14 ani… sunt din Șendriceni. Sunt cam 6-7 kilometri până aici (n.r., terenul de fotbal unde se antrenează în Dorohoi). Uneori vin pe jos, dar acum vin seara cu bicicleta când nu am microbuz, iar în timpul zilei cu microbuzul”, povestește băiatul.
Drumul spre teren, făcut în orice condiții
Pentru Daniel, drumul spre antrenament este deja o rutină. Vara pedalează, în timpul zilei merge cu microbuzul, iar iarna, când asfaltul devine gheață, continuă pe jos. Chiar și atunci când întârzie sau pierde autobuzul, nu ia în calcul să lipsească.
„Abia aștept să ajung la teren… eu vin la toate antrenamentele. Nu ratez niciunul, nici iarna când sunt zăpezi”, spune adolescentul.
Face fotbal din 2018, de la vârsta de 7 ani, când profesorul de sport i-a observat talentul și l-a îndrumat spre club. În timp ce alți copii aleg jocurile pe telefon sau calculator, Daniel a ales mingea.
„Alți copii se mai joacă pe calculator, pe telefon… și astea sunt activități pentru ei, dar nu pentru mine. Profesorul de sport de la școală a vorbit cu profesorul de aici și am început să fac antrenamente. Eu vin la toate: luni, marți și joi”, explică el.
Talent remarcat încă de la început
În câțiva ani, perseverența lui a fost dublată de rezultate. Deși este născut în 2011, Daniel joacă alături de copii mai mari cu doi ani, reușind să țină pasul cu cerințele unei categorii superioare.
„Daniel este în cadrul clubului nostru din 2018… este un copil foarte talentat, copil cuminte, numai că face parte dintr-o familie mai puțin înstărită”, spune Florin Caletca, managerul clubului Juniorul Dorohoi.
Acesta își amintește și un moment care l-a marcat:„În 2019, la un turneu, mama lui a venit cu mâinile muncite și a spus că a fost o zi la desfăcat, cu ziua, ca să poată plăti taxa. Atunci am hotărât să susținem noi copilul cu echipament și materiale”.
De atunci, Daniel nu mai plătește taxele pentru participarea la competiții, dar efortul lui personal a rămas același.
Munca de acasă și școala, parte din program
Viața de zi cu zi a adolescentului nu se rezumă la fotbal. Ajută la treburile gospodărești și își face temele înainte de a pleca la antrenamente.
„Stau la țară și am foarte multă treabă acasă: la animale, în curte, în casă, oriunde este nevoie. Și școala e importantă. Școala e un privilegiu”, spune Daniel.
Medalii câștigate prin efort
Rezultatele obținute în competiții sunt dovada muncii depuse. Printre cele mai importante trofee pentru el se numără primele medalii câștigate la turnee.
„Preferata mea este prima medalie, cea de la Bacău. Și mai este una de la Pumas-Iași, o competiție foarte remarcabilă pentru mine”, spune băiatul.
Acasă, mama lui păstrează cu grijă fiecare distincție. Pentru ea, pasiunea fiului este o mândrie.
„Este o onoare pentru că îi place ceea ce face și face fotbal de mic, de pe la șase-șapte ani. Profesorul de sport l-a văzut că are talent și a vorbit cu domnul Caletca”, spune Cătălina Grădinariu.
Sacrificiile din spatele performanței
Participarea la competiții presupune însă și costuri pe care familia le resimte. Mama își amintește momentele în care nu a putut merge alături de fiul ei la turnee.
„Țin minte că trei zile am stat cu inima strânsă, pentru că nu am fost cu el. Este costisitor. Cine are bani merge, cine nu, nu”, spune ea.
Visul care continuă și după antrenamente
Seara, după ce se întoarce acasă, Daniel nu se desprinde de pasiunea lui. Mingea îl însoțește inclusiv în momentele de odihnă.
„Dorm cu mingea sub cap, cum s-ar spune. O iau în brațe noaptea când dorm. Îmi place foarte mult”, mărturisește el.
Îl admiră pe Lionel Messi, ține cu FC Barcelona și, din România, cu FCSB. Visul lui este să ajungă la o echipă mai mare și să joace la un nivel superior.
„Aș vrea să ajung la o echipă mai mare, unde sunt mai multe posibilități… să fie un mediu mai bun și să pot ajunge mai sus”, spune Daniel Grădinariu.