Foști președinți ai cluburilor Galatasaray și Beşiktaş, reținuți pentru posesie de droguri

Într-un comunicat, Parchetul din Istanbul a precizat că arestările au fost efectuate în cadrul unei anchete privind traficul de droguri.

Au fost emise mandate de arestare pentru 16 persoane, dintre care 14 au fost reţinute în această dimineaţă la domiciliile lor, în timp ce alte două sunt încă căutate.

Pe lângă foştii conducători ai cluburilor menţionate anterior, printre cei arestaţi se numără şi alte personalităţi din lumea afacerilor, alături de actori şi modele.

„După evaluarea tuturor probelor adunate, au fost emise mandate de arestare pe numele unui total de 16 suspecţi pentru deţinere de stupefiante în scop personal sau pentru facilitare a consumului de droguri”, a explicat Parchetul.

Operaţiunile poliţiei de miercuri vin în urma unor acţiuni similare desfăşurate în ultimele luni, care au dus la arestarea mai multor personalităţi bine cunoscute publicului turc.În timp ce unii au fost arestaţi preventiv, alţii au fost eliberaţi după ce au fost testaţi negativ pentru droguri.

Sursa: https://reporteris.ro/international/eveniment/fosti-presedinti-ai-cluburilor-galatasaray-si-besiktas-retinuti-pentru-posesie-de-droguri/

Ultimă oră

Același autor