Psaltirea Catisma 7 este una dintre împărțirile tradiționale ale Psaltirii, utilizată în rugăciunea ortodoxă de zi cu zi. Aceasta este împărțită în 20 de catisme, pentru a putea fi citită integral într-o perioadă de timp organizată, precum în cadrul slujbelor sau acasă.
Catisma 7 cuprinde Psalmii 46, 47, 48, 49 și 50, fiecare având o încărcătură spirituală profundă și mesaje legate de credință, smerenie și pocăință.
Iată cum începe Psaltirea, Catisma 7
Catisma 7 începe cu psalmul 46, astfel:
„Al fiilor lui Core: 1.Toate popoarele bateți din palme, strigați lui Dumnezeu cu glas de bucurie. 2. Că Domnul este Preaînalt, înfricoșător, Împărat mare peste tot pământul. 3. Supusu‑ne‑a nouă popoare și neamuri sub picioarele noastre; 4. Alesu‑ne‑a nouă moștenirea Sa, frumusețea lui Iacov, pe care a iubit‑o. 5. Suitu‑S‑a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiță. 6. Cântați Dumnezeului nostru, cântați; cântați Împăratului nostru, cântați. 7. Că Împărat a tot pământul este Dumnezeu; cântați cu înțelegere. 8. Împărățit‑a Dumnezeu peste neamuri, Dumnezeu șade pe tronul cel sfânt al Său. 9. Mai‑marii popoarelor s‑au adunat cu poporul Dumnezeului lui Avraam, că ai lui Dumnezeu sunt puternicii pământului; El S‑a înălțat foarte.
Psalmul 47:
1.Mare este Domnul și lăudat foarte în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfânt al Lui; 2. Bine întemeiată este bucuria întregului pământ. Muntele Sionului, coastele de miazănoapte, cetatea Împăratului Celui mare. 3. Dumnezeu în palatele ei se cunoaște, când o apără pe ea. 4. Că, iată, împărații s‑au adunat, strânsu‑s‑au împreună. 5. Aceștia, văzând‑o așa, s‑au minunat, s‑au tulburat, s‑au cutremurat; 6. Cutremur i‑a cuprins pe ei acolo; dureri ca ale celei ce naște. Cu vânt puternic va sfărâma corăbiile Tarsisului. 7. Precum am auzit, așa am și văzut, în cetatea Domnului puterilor, în cetatea Dumnezeului nostru. 8. Dumnezeu a întemeiat‑o pe ea în veac. Primit‑am, Dumnezeule, mila Ta, în mijlocul locașului Tău. 9. După numele Tău, Dumnezeule, așa și lauda Ta peste marginile pământului; dreapta Ta este plină de dreptate. 10. Să se veselească Muntele Sionului, să se bucure fiicele lui Iuda pentru judecățile Tale, Doamne.” Află și ce acatist trebuie să spui pentru o căsătorie grabnică.
Cum trebuie să continui și când se citește
Psalmul 48 începe astfel:
„1. Auziți acestea toate neamurile, ascultați toți cei ce locuiți în lume: 2. Pământenii și fiii oamenilor, împreună bogatul și săracul. 3. Gura mea va grăi înțelepciune și cugetul inimii mele pricepere. 4. Pleca‑voi spre pildă urechea mea, tâlcui‑voi în sunet de psaltire gândul meu. 5. Pentru ce să mă tem în ziua cea rea, când mă va înconjura fărădelegea vrăjmașilor mei? 6. Ei se încred în puterea lor și cu mulțimea bogăției lor se laudă. 7. Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preț de răscumpărare, 8. Că răscumpărarea sufletului este prea scumpă și niciodată nu se va putea face, 9. Ca să rămână cineva pe totdeauna viu și să nu vadă niciodată moartea. 10. Fiecare vede că înțelepții mor, cum mor și cei neînțelepți și nebunii, și lasă altora bogăția lor. 11. Mormântul lor va fi casa lor în veac, locașurile lor din neam în neam, deși numit‑au cu numele lor pământurile lor. 12. Și omul, în cinste fiind, n‑a priceput; alăturatu‑s‑a dobitoacelor celor fără de minte și s‑a asemănat lor. 13. Această cale le este sminteală lor și celor ce vor găsi de bune spusele lor.”
Aceasta este citită, de regulă, în ziua de marți dimineața, în cadrul citirii liturgice obișnuite. Totuși, fiecare credincios o poate citi oricând simte nevoie de liniște sufletească și apropiere de Dumnezeu. Află și câte zile se citește Potirul Nesecat.
Psaltirea Catisma 7 este o parte importantă a rugăciunii ortodoxe, ce poate fi citită atât în cadrul rânduielii bisericești, cât și în rugăciunea personală.
Sursa: https://www.bzi.ro/psaltirea-catisma-7-cand-se-citeste-si-ce-semnificatie-are-5500113