-0.8 C
Iași
22 decembrie, 2024

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, la a doua ediție, în Iași

16:55, 22 august 2019

Începând cu data de 23 august și până pe 25 august 2019, Iașul este gazdă a unei întâlniri ce prinde deja rădăcini în Moldova –

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși

(ITO). Organizat de către Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, ITO Moldova este la a doua ediție.

Timp de trei zile, orașul celor șapte coline va reuni în inima sa

1400 de tineri ortodocși

din județele Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bacău, Vaslui, Ialomița, dar și

248 de voluntari

care se pregătesc să-i primească și să-i bucure pe tinerii participanți. Pentru aceștia, ITO Moldova nu este doar prilej de întâlnire, ci și de formare.

Toți invitații din acest an sunt oameni care prin cuvântul lor stârnesc curiozitate, stimulându-i pe tineri să se implice în viața societății și îndemnându-i pe aceștia să facă, în primul rând, o schimbare în viețile lor pentru a putea face, mai târziu, o schimbare în comunitățile în care trăiesc.

Ediția de anul acesta a evenimentului are tema „Tânărul în cetate”, subiect ce va fi dezbătut în cadrul a șase conferințe de tip

și a sesiunilor de lucru. Tinerii vor avea ocazia să afle răspuns la diversele lor întrebări, referitoare la rolul lor în societatea contemporană și la cum puterea unei singure persoane poate ajuta la evoluția unei întregi societăți. Tema are la bază cartea „Creștinul în cetate”, al cărei autor este

Adrian Papahagi

. Domnia sa, alături de alte personalități prezente (Pr. Visarion Alexa, Anamaria Popa, Mihăiță Neșu, Arhim. Nicodim Petre și Maica Siluana Vlad), ne va încredința că tânărul a fost mereu cel care poate schimba sau poate stagna evoluția lumii în care trăiește.

În programul întâlnirii, tinerii vor avea un răgaz de câteva ore în care să descopere tainele orașului gazdă, înainte de conferința cu nume omonim temei și concertului, susținut de

Ansamblul de muzică veche

Anton Pann

Fiind un eveniment al întregului oraș, așteptăm ieșenii și pe toți cei care vor să se bucure alături de noi la acest eveniment, sâmbătă începând cu ora 18.00, în Grădina Palas.

ITOM 2019 se va încheia în ziua de 25 august cu

Sfânta Liturghie arhierească

la Catedrala Mitropolitană (09.00-12.00).

Organizatori: Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Misiune pentru Tineret, ASCOR și ATOR Iași

Parteneri principali: Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Universitatea Tehnică

Gheorghe Asachi,

Serviciul Județean de Ambulanță, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Doxologia Media, Trinitas TV, Icreate Media, Rofilco.

Sursa: https://www.curentul.info/social/intalnirea-tinerilor-ortodocsi-din-moldova-la-a-doua-editie-in-iasi/

Ultimă oră

Același autor