Scandal în comisia pentru buget pe pachetul social propus de PSD. PSD-UDMR-SOS au votat pachetul social. PNL-USR-POT au votat contra. AUR nu a votat deloc. Rezultatul a fost 23 voturi pentru, 19 voturi contra, o abţinere şi 8 prezenţi care nu votează. Întrebarea e dacă a trecut sau nu votul?”, spune Claudiu Năsui pe Facebook.
Deputatul USR arată că „PNL-USR-POT zic că majoritatea se raportează la numărul oamenilor prezenţi, aşa că ar trebui să fie 26 de voturi pentru ca să treacă. Deci pachetul social ar pica în timp ce PSD-UDMR-SOS zic că majoritatea se raportează la numărul voturilor, iar aşa că ar trebui să fie 22 de voturi pentru ca să treacă. Deci pachetul social ar trece”.
„AUR stă şi mănâncă popcorn”, mai comentează Năsui.