Un bărbat în vârstă de 65 de ani și-a pierdut viața, ieri, în urma unui accident petrecut în comuna Popești, după ce a fost lovit de o ambulanță aflată în misiune. Tragedia s-a produs chiar în apropierea locuinței victimei, în timp ce autospeciala efectua o manevră de mers înapoi.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Iași, ambulanța era condusă de un bărbat de 50 de ani din comuna Bălțați. În timp ce încerca să întoarcă autospeciala pe un drum public, șoferul ar fi accidentat pietonul care se deplasa pe partea carosabilă.
Conform primelor informații, victima trecea prin spatele ambulanței și transporta două găleți cu apă. În urma impactului, bărbatul a căzut și s-a lovit puternic la cap de o țeavă. Deși echipajul medical a intervenit imediat și a efectuat manevre de resuscitare la fața locului, medicii nu au mai reușit să-i salveze viața.
Șoferul ambulanței a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs tragedia, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Adina Ciobanu.
Sursa: https://www.asingorj.ro/barbat-accidentat-mortal-de-o-ambulanta-aflata-in-misiune/