8.5 C
Iași
18 martie, 2026

Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UAIC

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) i-a conferit luni, 16 martie 2026, în Sala Senatului, titlul de Doctor Honoris Causa doamnei Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române, în cadrul unei ceremonii solemne la care au participat membri ai comunității academice, personalități culturale și invitați de prestigiu.

În deschiderea ceremoniei, prof. univ. dr. Liviu-George Maha, rectorul UAIC, a declarat: „Avem astăzi bucuria și plăcerea de a acorda titlul de Doctor Honoris Causa uneia dintre cele mai luminoase personalități ale culturii române contemporane, figură emblematică a disidenței anticomuniste, poetă și prozatoare de excepție și o adevărată ambasadoare a spiritului românesc în lume.”

Conf. univ. dr. Livia IACOB, de la Facultatea de Litere a UAIC, a dat citire Laudatio, prin care a evocat principalele repere ale biografiei și operei doamnei Ana Blandiana: „De această dată, ne aflăm în fața domniilor voastre pentru a împărtăși înțelesul profundei lecții de verticalitate pe care am primit-o cu toții în cei mai grei ani ai regimului comunist. Libertatea în zona subiectelor, stilurilor şi a interpretărilor dobândite după 1989 datorează, credem, enorm, unor profesioniști ai cuvântului precum Ana Blandiana. Activitatea domniei sale din acei ani, neîntrerupta trudă de a scrie, în ciuda celor trei intervale în care i s-a interzis în mod oficial să publice și a modului în care a avut de suferit din cauza represiunii ideologice, stau sub semnul exemplarității.”

După ce a primit diploma de Doctor Honoris Causa al UAIC, doamna Ana Blandiana a declarat: „Mulțumesc pentru această enormă onoare pe care mi-o faceți. Mă simt intimidată, emoționată, recunoscătoare, într-un fel special, pentru că este vorba despre prima universitate a țării.”

Distincția acordată de UAIC reprezintă o recunoaștere a contribuției excepționale a Anei Blandiana la literatura română și universală, precum și a implicării sale civice constante în apărarea valorilor democratice și a libertății de expresie.

Poetă, prozatoare, eseistă și publicistă, Ana Blandiana este una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane, apreciată atât în România, cât și pe plan internațional. Opera sa a fost distinsă cu numeroase premii și distincții prestigioase, printre care Premiul de poezie al Academiei Române, Premiul Internațional „Herder”, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, Premiul Griffin pentru excelență în poezie sau Premiul „Cununa de Aur”.

De-a lungul carierei, Ana Blandiana s-a remarcat nu doar prin valoarea creației literare, ci și prin atitudinea civică fermă în perioade dificile ale istoriei recente, fiind o voce importantă a rezistenței culturale în timpul regimului comunist.

După 1990, a avut un rol esențial în reconstrucția societății civile din România, contribuind la reînființarea PEN Clubului Român și fiind unul dintre inițiatorii Alianței Civice. Totodată, împreună cu Romulus Rusan, a inițiat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, un reper fundamental al memoriei colective.

În continuarea evenimentelor dedicate prezenței sale la Iași, marți, 17 martie 2026, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a UAIC, la ora 17.00, Ana Blandiana va susține conferința „Poezie și proză sau despre ce se vede în oglindă”.

Comisia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa a fost formată din:

Sursa: https://infoiasionline.ro/ana-blandiana-membru-titular-al-academiei-romane-a-primit-titlul-de-doctor-honoris-causa-al-uaic/152865/

Ultimă oră

Același autor