Am devenit atât de obişnuiţi cu Crucea – o considerăm chiar a fi un simplu ornament – încât trecem cu vederea sau uităm prea uşor două aspecte fundamentale în privinţa ei. Primul, crucea este un scandal: a fost un instrument de tortură, cea mai brutală, groaznică şi crudă formă de execuţie din Antichitate. Al doilea, datorită acestui scandal, anomalia reprezentată de modul în care o preaslăvim în cântările de la Duminica cinstitei şi de viaţă-făcătoarei Cruci şi de la Praznicul Înălţării Crucii – printre cele mai frumoase cântări ale anului liturgic, cu adevărat un delicios praznic de poezie.
Noi personificăm Crucea şi i ne adresăm direct, de obicei folosind cuvinte încărcate de paradox, precum: „Tu eşti o nebiruită armă a păcii”. Sau vorbim despre ea ca despre Hristos Însuşi: noaptea trecută, la priveghere, am numit Crucea „lumină celor în întuneric”. Am început astă-noapte la „Doamne, strigat-am”, cu „Străluceşte, Cruce a Domnului, luminatele fulgere ale harului tău în inimile celor ce te cinstesc pe tine, şi cu dragoste dumnezeiască te primesc, ceea ce eşti de lume dorită”. Această nepotrivire între groaza a ceea ce s-a întâmplat, precum faptul că ucenicii au fugit cuprinşi de frică, iar soarele şi-a ascuns faţa, şi modul în care vorbim şi cântăm ar trebui să ne dea răgaz de gândire, pentru ca aceste cuvinte să nu devină doar nişte cuvinte drăguţe, cuvinte pe care le cântăm, dar încă nu le auzim cu adevărat; nu, ci, mai degrabă, pentru ca ele să pătrundă în noi şi să ne deschidă faţă de puterea lui Dumnezeu care susţine întreaga creaţie şi, prin aceasta, transformă întreaga creaţie. Fiecare dintre paradoxurile pe care imnografia ni le pune înainte ne călăuzeşte mai adânc în taina lui Iisus Hristos. Crucea este Arma Păcii, cântăm noi. Totuşi, în ciuda tonurilor militariste, Crucea nu este pur şi simplu o armă mai puternică şi mai grozavă într-un fel de panoplie a armelor cereşti! Nu, ea este arma păcii, este o armă care nu are nevoie de o mare putere de foc pentru a-i sfărâma în bucăţi pe duşmanii noştri într-un cerc al violenţei ci, mai degrabă, închide acest cerc al violenţei, inaugurând pacea lui Dumnezeu pentru cei care sunt pregătiţi să o trăiască.
(Pr. Prof. John Behr,Crucea lucrează în lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an , Editura Doxologia, Iaşi, 2016, pp. 41-44)
Sursa: https://www.crainou.ro/2026/03/17/ne-vorbesc-parintii-bisericii-562/