Echipa de minivolei feminin CSM Constanța a încheiat sezonul în Campionatul Național U13, după participarea la Turneul Semifinal I desfășurat la Iași.
Jucătoarele pregătite de antrenoarele Bianca Cojocaru și Doina Cojocaru au înregistrat rezultate competitive: 2-3 cu CSȘ CSM Academika Focșani, 3-1 cu ACAS Bravol Brașov și 2-3 cu ACS Academia de Volei Iași.
În urma acestor meciuri, echipa CSM Constanța s-a clasat pe locul 3, ratând calificarea în Turneul Semifinal II. Deși au acumulat același număr de puncte (5) ca formația din Focșani, criteriul de departajare – numărul de victorii – a făcut diferența în favoarea adversarelor.