Într-un interviu acordat emisiunii „Journal zu Gast”, Stern a afirmat că soluția este una simplă: șoferii ar trebui să conducă mai puțin și mai încet pentru a economisi combustibil. „Dacă există o penurie, atunci trebuie să economisim combustibil. Conduceți mai puțin, conduceți mai încet. Nu există nicio modalitate de a evita acest lucru”, a spus șeful OMV.
Totodată, acesta a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de actuala criză a carburanților. Potrivit lui Stern, o mare parte din prețul plătit la pompă reprezintă taxe și impozite. El a explicat că, la un preț de aproximativ 1,70 euro pentru un litru de benzină premium, circa 90 de cenți reprezintă taxe, iar din restul de 80 de cenți trebuie acoperit costul petrolului brut, ceea ce lasă companiei o marjă relativ mică.
Directorul OMV a mai spus că guvernul ar putea influența prețurile doar prin reducerea taxelor, însă s-a declarat sceptic în privința intervenției statului pe piață, avertizând că astfel de măsuri ar putea afecta securitatea aprovizionării.
În contextul conflictului din Iran și al tensiunilor de pe piața globală, Stern a precizat că există în prezent un deficit de aproximativ 20% de petrol și 10% de combustibili. În aceste condiții, compania trebuie să cumpere petrol la prețuri competitive pe piața internațională, inclusiv la bursa de la Rotterdam.
Șeful OMV a avertizat că, în scenariul cel mai pesimist, nici aprovizionarea Austriei cu combustibil în 2026 nu poate fi garantată în totalitate, deși compania spune că prioritatea rămâne asigurarea livrărilor pentru clienți.