Istoria dronelor dezvoltate de Iran începe în timpul războiului dintre Iran și Irak, desfășurat între 1980 și 1988. În fața superiorității aeriene irakiene, Gardienii Revoluției Islamice au început să dezvolte primele aeronave fără pilot pentru misiuni rudimentare de recunoaștere.
În deceniile care au urmat, Teheranul a investit constant în acest domeniu, creând Shahed Aviation Industries Research Center (SAIRC), o structură afiliată direct forței aerospațiale a Gardienilor Revoluției. În timp, Iranul a dezvoltat o întreagă familie de drone, adaptate pentru supraveghere, atac sau misiuni kamikaze.
Strategia iraniană: simplitate, volum și cost redus
Spre deosebire de competiția tehnologică dintre marile puteri din perioada Războiului Rece, Iranul, limitat de sancțiuni internaționale severe, a ales o strategie diferită: tehnologie simplă, producție masivă și costuri reduse. Rezultatul este Shahed-136, o dronă kamikaze care, deși pare rudimentară, s-a dovedit extrem de eficientă din punct de vedere strategic.
Specialiștii în apărare spun că acest tip de armament scade „pragul” de intrare în războiul modern: statele pot utiliza drone ieftine în număr mare, obligând adversarii să recurgă la sisteme antiaeriene costisitoare. Pentru a ajunge la acest model, Iranul a studiat și copiat tehnologii occidentale.
De-a lungul anilor, autoritățile iraniene au recuperat drone americane și israeliene prăbușite sau capturate, inclusiv celebrul RQ-170 Sentinel, un aparat american furtiv despre care s-a spus că a fost interceptat și capturat în 2011. Analiza acestor sisteme a permis inginerilor iranieni să dezvolte propriile soluții.
Cum funcționează drona Shahed-136
Shahed-136 a fost prezentată oficial la finalul anului 2021. A fost proiectată pentru atacuri în roi, menite să satureze apărarea antiaeriană a adversarului. Dronele sunt lansate din suporturi instalate în containere de transport aparent obișnuite, ceea ce le face greu de detectat înainte de lansare și permite mobilitate ridicată.